FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care servește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduful plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

foale sn [At: CORESI, PS. 80 / V: foi sm, foaie sf (Pl: foale, foi) / Pl: ~ / E: ml follis] 1 Sac primitiv făcut din pielea unor animale Si: burduf (5). 2 (Reg; îs; îf foi) Stâna foilor Încăpere la stână în care se depozitează brânzeturile. 3 (Îvp; îe) A beli (pe cineva) ~ A jupui pe cineva. 4 Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc). 5 (Spc) Burduful cimpoiului. 6 (Șîf foi) Aparat care servește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. 7 (Șîf foi) Unealtă de fierărie pentru suflat în foc, formată dintr-o bucată de piele prinsă între două bucăți late de lemn și acționată manual. 8 (Tip; șîf foi) Instrument în forma unor foale (6), cu ajutorul căruia se suflă praful de pe casele de litere. 9 Boală a cailor manifestată prin respirație scurtă și accelerată. 10 (Îvp; îe) Sătul foale Se spune unui om îmbuibat de mâncare. 11 (Îvp; îe) A da (sau a-i face) cuiva pe foale (sau foi) A bate pe cineva. 12 (Pop; îc) De-a foaia (sau foii) Numele unui joc distractiv nedefinit mai de aproape. 13 (Reg; fam) Abdomen. 14 (Reg) Partea inferioară (moale) a corpului albinei. 15 (Reg) Partea bombată a unei căpițe de fân.

FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care folosește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.

FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care servește la pomparea aerului în forjă, alcătuit dintr-un burduf de piele cu pereții de obicei plisați, puși în mișcare prin mînere sau printr-un sistem de pîrghii. Mai luceau scîntei în spuză; trebuiau foale ca să crească iar vîlvătaia, și foale nu se aflau. SADOVEANU, M. C. 148. Bețivul sufla obosit ca niște foaie de fierar. ARDELEANU, D. 53. ♦ Burduful plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică, armoniu, orgă etc.) care este pus în funcție pe baza unui suflu de aer. Milescu se culcase liniștit, după ce chinuise foalele bietei sale armonice pînă s-o rupă. D. ZAMFIRESCU, R. 251. ♦ Burduf. Apa, în foale, descrește mereu. MACEDONSKI, O. I 145. După ce adormii nițel, auzii dodată căzînd un lucru mare ca... un foale plin cu untdelemn. GORJAN, H. II 21. 2. (Regional și familiar) Abdomen, pîntece, burtă, stomac. Ce drac îi în foalele tău, mă? il întreabă tatăl, bănuitor, pe calul cel mai apropiat. DUMITRIU, V. L. 9. Ți-oi da carne moale Să nu te doară la foale. MARIAN, INS. 79. Adecă cînd îl spintecă: Zupp! o pungă cu bani din foalele peștelui. RETEGANUL, P. IV 27. Cu frîu galben în picioare, Cu șaua-ntoarsă sub foaie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. – Variantă: foi, foi (CAMILAR, N. II 319, DAN, U. 156, GHICA, S. 419, NEGRUZZI, S. II 191), s. m.

FOÁLE ~ n. 1) (într-o fierărie) Instalație pentru pomparea aerului asupra cărbunilor aprinși cu ajutorul unui burduf de piele. 2) Cameră plisată a unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). 3) mai ales la pl. rar Parte a aparatului digestiv, unde se digeră alimentele; stomac. [Sil. foa-le] /<lat. follis

FOALE s.m. (Ban., Trans. SV) Abdomen. Uter. Folye. Has. LEX. MARS., 252. De durerea foalelui. PL, 147^v. Foalele mieu, care-i sufletul mieu, îl mîncați Și în pomana mea vă ospătați. OG, 388. Etimologie: lat. follis.

foale m. (pl. foi) 1. unealtă de suflat sau de făcut vânt: umfla din foale s’aprinză focul; a da cuiva pe foi, a mustra, a maltrata pe cineva: voì să-i dea pe foi, pentrucă nu îngrijise grădina ISP.; 2. uger: vin nou în foi vechi; 3. pântece mare, burtă grasă. [Lat. FOLLEM].

foále n., pl. tot foale [ca foarfece], și vechĭ m., pl. foĭ (lat. fŏllis, it. pg. folle, pv. vfr. fol, sp. fuelle, toate m. Din pl. foĭ vine mold. foĭ, pl. foĭurĭ). Vest. Burduf de suflat (ca cel de la cimpoĭ, de la armonică, de la orgă și maĭ ales cel cu care suflă ferariĭ în foc ca să-l aprindă orĭ tipografiĭ în lăzile cu litere ca să înlăture colbu). Fig. Iron. Burtă, bărdăhan: umple-țĭ foalele, măĭ!^[1]

foi² smp vz foale

FOI¹ s. n. v. foale.

foi m. pl. foalele fierarului.

foĭ n., pl. foĭurĭ (V. foale și înfoĭez). Est. Foale (burduf) cu care se suflă în foc la ferărie orĭ se trimete aer în puțurĭ.

foále s. n., pl. foále

foále s. n., pl. foále

FOÁLE s. 1. (rar) suflai, (înv. și reg.) sufloi. (~ de fierărie.) 2. v. burduf.

FOÁLE s. v. abdomen, burtă, pântece, stomac.

FOALE s. 1. (rar) suflai, (înv. și reg.) sufloi. (~ de fierărie.) 2. burduf. (~ la cimpoi, pentru apă etc.)

foale s. v. ABDOMEN. BURTĂ. PÎNTECE. STOMAC.

foále s. n. pl. – 1. Aparat care servește la suflarea aerului. – 2. Burduf. – 3. Pîntece, burtă, stomac. – Mr. foaie, fol’, megl. foale, fol’uri, istr. foie, fol’. Lat. fŏllis (Pușcariu 629; Candrea-Dens., 614; REW 3422; DAR); cf. it., port. folle, prov., v. fr. fol, sp. fuellle. Sing. m., este rar și înv. Cu sensul de „burtă” nu pare necesară ipoteza unei legături cu bg. mešina „burduf” și „burtă” (G. Reichenkron, Z. slaw. Phil., XVII (1940), p. 156; Rohlfs, Differenzierung, 24). Der. foaleș, adj. (burtos); folar, s. n. (pieptar din blană de miel); folar, s. m. (înv., perceptor al dării pe brînza de burduf); folărit, s. n. (dare pe brînză, sec. XVII); folcel, s. n. (înv., burduf mic), der. cu suf. -cel, cf. măricel (după Pușcariu 638; Candrea-Dens., 615; și DAR, din lat. *fŏlicellus); folcuț, s. n. (burduf mic); folte, s. m. (burtos), a cărui der. nu pare clară (după Candrea-Dens., 614 și DAR, format pe baza lui burtea); foltic, adj. (Mold., mîncău); folticos, adj. (burtos; diform, slut), după o ipoteză riscantă a lui Bogrea, Dacor., I, 260, provine din ngr. φορτιϰός „grosolan”; înfoltit, adj. (burtos). – Cf. fuior, înfuleca.

foále, s.n., pl. – 1. Dispozitiv alcătuit dintr-un burduf de piele și două mânere, folosit la suflarea aerului. 2. Sac primitiv făcut din pielea unor animale. 3. Pântece, burtă, stomac: „Dar atuncia noi, toți șase, / Pe foale ne așezasem” (Bilțiu, 2006: 128). – Lat. follis „foale (pentru foc); burduf; balon” (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

foále, s.n., pl. – Pântece, burtă, stomac. – Lat. follis „foale (pentru foc); burduf”.

foale s. f. pl. 1. (reg.) abdomen, burtă; stomac. 2. (pop.) plămâni. 3. (glum.) sâni mari de femeie. 4. (intl.) acordeon.