cuveni [At: PSALT. 56/7 / Pzi: 3 cuvine / E: ml convenio ire cf cuviintza cuviincios conveni] 1 vr (Construit cu dativul persoanei) A avea drept la ceva. 2 vr (Construit cu dativul persoanei) A merita. 3 vr (Construit sau nu cu dativul persoanei shi complinit printrun infinitiv sau un conjunctiv) A fi conform normelor moralei Si: a se cadea (29). 4 vr (Ilav) Cum se ~ne Dupa cum se cere. 5 vr A se potrivi. 6 vr (Inv) A fi vrednic de... 7 vr (Inv; in vechile texte bisericeshti dupa vsl подобитисе) A se asemana. 8 vi (Frm; crpr la Alecsandri) A conveni. 9 vt A recunoashte. 10 vr A trebui. corectata

CUVENÍ pers. 3 cuvíne vb. IV. Refl. 1. (Construit cu dativul) Ai reveni cuiva de drept ceva a avea drept la ceva a merita. Unul zicea k i se cuvine numai lui bourul. SBIERA P. 1. Acest mar se cuvine celei mai frumoase zeitze. ISPIRESCU U. 5. Mie mi se cuvine aceasta cinste. CREANGA P. 184. Ostashii mei cer plata ce lor li se cuvine. ALECSANDRI T. II 152. 2. (De obicei urmat de o propozitzie cu verbul la conjunctiv) A fi conform cu cerintzele morale a se cadea a fi cu cale a sta bine (cuiva). Bucuros cumnate numai cit se cuvine sa se asheze mai intii shi mai intii cumnata Leona. SADOVEANU N. F. 14. O prinde orice lucru caci asha se shi cuvine. EMINESCU O. I 159. Povetze in privintza timpului cind se cuvine k vinatorul sashi puna pushca shi pofta in cui. ODOBESCU S. III 38. ◊ Loc. adv. Cum se cuvine = asha cum trebuie dupa cum se cere cum se cade. Cauta de casa cum se cuvine unei bune gospodine. NEGRUZZI. S. I 147. Tenvatza de la mine K sa mori cum se cuvine! ALECSANDRI P. P. 101.

A SE CUVENÍ pers. 3 se cuvíne intranz. 1) (despre sarcini bunuri materiale sau spirituale) A apartzine in mod firesc; a reveni; a se impune; a incumba; a se cadea. 2) A fi dator (din obligatzie morala); a se cadea. ◊ Cum se cuvine cum se cere; cum trebuie. /<lat. convenire

cuvenì v. 1. a fi dator: mi se cuvine; 2. a trebui (sub raportul social) a se cadea a fi cu cale: dupa cum se cuvine. [Lat. CONVENIRE].

cuvín venít a se ení v. refl. (cu shi vin saŭ lat. convenire; it. convenire fr. sp. convenir pg. convir. Uzitat numaĭ la pers. III sing. shi pl.). Se datoreshte: mi se cuvine un franc aceshtĭ francĭ tzi se cuvin tzie. Trebuĭe se cade: nu se cuvine sa rizĭ de el se cuvine k el sa plateasca. Vechĭ. Se aseamana (convine).

!cuvení (a se ~) vb. refl. ind. prez. 3 sg. se cuvíne imperf. 3 sg. se cuveneá; conj. prez. 3 sa se cuvína; ger. cuvenínduse

cuvení vb. ind. prez. 3 sg. cuvíne 3 pl. cuvín imperf. 3 sg. cuveneá; conj. prez. 3 sg. shi pl. cuvína; ger. cuvenínd

CUVENÍ vb. 1. v. merita. 2. v. reveni. 3. a cadra a se cadea a trebui (inv.) a se dostoi a privi. (Nu se ~ sa faca asta!) 4. v. trebui. 5. v. putea.

CUVENI vb. 1. a merita. (TZi se ~ o bataie!) 2. a i se cadea ai reveni (inv. shi reg.) ai veni. (Dami partea care mi se ~.) 3. a cadra a se cadea a trebui (inv.) a se dostoi a privi. (Nu se ~ sa faci asta!) 4. a se cadea a se cere a se impune a trebui (inv. shi pop.) a cauta. (Se ~ sa procedam astfel...) 5. a se cadea a (se) putea. (Se ~ k noi sa fim pasivi?)

cuvení (vín ít) vb. refl. 1. A corespunde a apartzine. 2. A fi conform cu a se cadea. 3. A se potrivi a se armoniza a se imbina. Lat. convenῑre (Pushcariu 478; REW 2193; DAR); cf. it. convenire prov. fr. cat. convenir port. convir. Este dublet al neol. conveni din fr. Der. necuvenit adj. (necorespunzator nepotrivit; reprobabil); cuvios adj. (inv.potrivit; inv. just autentic; inv. politicos respectuos; milostiv; reverend titlu dat membrilor clerului sau calugarilor; inv. impunator distins); der. de la o forma n (cf. vie fatza de vina) cu suf. os (Pushcariu 481 il deriva greshit de la un lat. *conveniosus ipoteza abandonata in DAR); necuvios adj. (indecent; reprobabil; lipsit de pietate); cuvioshie s. f. (inv. politetze; pietate); necuvioshie s. f. (inv. indecentza; impietate); cuviintza s. f. (convenientza; decentza bunacuviintza; pudoare; justificare drept; obligatzie; conformitate; inv. lux fast) probabil conform der. k shi cuvios cu suf. intza (dupa Pushcariu 477 shi DAR direct din lat. convenientia) este dublet al neol. convenientza s. f.; cuvenintza s. f. (convenientza) forma literara latinista a cuvintului anterior (sec. XIX inv.); necuviintza s. f. (grosolanie indecentza; lipsa de respect); cuviincios adj. (potrivit; conform corespunzator; inv. drept intemeiat; inv. necesar; decent; politicos plin de reverentza); necuviincios adj. (indecent lipsit de respect grosolan); incuviintza vb. (a aproba; a se invoi a permite); descuviintza vb. (a dezaproba; a condamna).

DECET IMPERATOREM STANTEM MORI (lat.) un imparat se cuvine sa moara in picioare Maxima atribuita imparatului Vespasian. Semnifica infruntarea demna shi stoica a destinului.

NON DECET (lat.) nu se cuvine Avertisment asupra unei actziuni care nu trebuie intreprinsa sau a unui cuvant ce nu trebuie rostit.

QUID DECEAT QUID NON (lat.) ce se cuvine shi ce nu Horatziu „Ars poetica” 308. In arta k shi in viatza trebuie sa shtii sa gaseshti intotdeauna tonul potrivit.