CUCÚI cucuie s. n. 1. Umflatura la cap provocata de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Motz de pene pe cap la unele pasari. Lat. *cucullius (= cucullus).

cucui¹ smn [At: ANON. CAR. / V: ~coi cocoi gugui huhui / Pl: ~e shi (rar) ~uri / E: ml *cucullius (cucullus)] 1 Umflatura la cap ce apare cand te loveshti de un obiect tare Si: (Trs) bolfa coc cocor cocosh neoaca motalca tzugui. 2 (La un obiect) Partea proeminenta Si: (reg) botz dodolotz gogonetz. 3 (Buc) Varf. 4 (Reg; la pasari) Motz. 5 (Reg; la oameni) Motz. 6 (Ban) Varf de deal. 7 (Ban) Deal cu varf rotund mai inalt decat dealurile din jur. 8 (Olt) Loc ridicat dintrun dovleac pastrat iarna. 9 (Cu functzie adverbiala) Cocotzat.

CUCÚI cucuie s. n. 1. Umflatura la cap provocata de lovirea cu un corp tare. 2. (Reg.) Motz de pene la capul pasarilor. Lat. *cucullius (= cucullus).

CUCÚI cucuie s. n. 1. Umflatura proeminentza care se face la cap provocata de lovirea cu un corp tare. V. contuziune. Cucuiul i ieshise in frunte k o nuca. CAMILAR TEM. 96. Bratzele... erau pline de vinatai capul plin de cucuie. PAS Z. IV 114. Fugea greoi shi cu palma stinga se freca la cucuiul ce i se iscase de lovitura. SADOVEANU M. C. 17. 2. (Regional) Motz de pene la capul pasarilor. Pui pui pui Vin la cushca sa tencui Satzi pun mina pe cucui. SEVASTOS N. 305.

CUCÚI ~ie n. 1) Umflatura care iese pe cap provocata de o lovitura. 2) Motz de pene pe capul unor pasari. [Sil. cui] /<lat. cucullius

1) cucúĭ n. pl. ĭe (lat. cucullium saŭ cucullio = cucullus cuculla gluga inrudit cu cucutium un fel de gluga. De aicĭ maĭ vin: it. cocolla fr. coule shi cagoule apoĭ ngr. kukúlĭ sirb. kúkulj shi rus. kúkulĭ gluga; inrudite maĭ sint shi: curculez gurguĭ pupuĭ tzuguĭ gluga cocotz cocoasha gogoasha gogolosh gogolesc sh. a. V. cuculion). Unflatura produsa pe cap de o lovitura. Motzu pasarilor.

cucuiu n. 1. umflatura in frunte dintr’o lovitura; l’a izbit in frunte de s’a facut un cucuiu; 2. Mold. motz de pasare. [Radicalul cuc din cuca cosh de soba shi deal cucuiu umflatura shi motz exprima ceva ridicat shi rotunjit intocmai k shi formai paralela coc (v. cocolosh)].

cucúi s. n. pl. cucúie

cucúi s. n. pl. cucúie

cucui pl. cucuie

cucuiu ie.

CUCÚI s. (MED.) (Transilv.) coc cocosh modalca. (Sa lovit shi a facut un ~ la cap.)

CUCÚI s. v. coc motz.

CUCUI s. (Transilv.) coc cocosh modilca. (Sa lovit shi a facut un ~ la cap.)

cucui s. v. COC. MOTZ.

cucúi (cucúie) s. n. 1. Motz de pene la pasari. 2. Virf culme apogeu. 3. Culme creasta. 4. Umflatura protuberantza. 5. Umflatura la cap provocata de lovirea cu un corp tare. Mr. cucul’u megl. cucul’. Lat. *cucullium in loc de cucullus (CandreaDens. 419; Pascu I 71) cf. ngr. ϰουϰούλιον (de unde sl. kukuli rom. cuculiu s. n. inv. potcap caracteristic calugarilor ortodocshi sec. XVII cf. culion) › alb. kukül’ „gluga”. Cf. shi calabr. cuccua „tumoare bashica” calabr. kukuggyata „ciocirlie” nume datorat motzului. Der. sustzinuta de Pushcariu Dacor. IX 440 shi DAR din lat. coccum „boaba” cu suf. ui este de nesustzinut atit din cauza dificultatzii de a explica semantic primele sensuri ale cuvintului rom. cit shi a rezultatului din dialecte. Din gr. ϰουϰούλιον „pustula” dupa Roesler 571; anterior indoeurop. dupa Lahovary 323. Este cuvint general cunoscut; insa in vest se foloseshte adesea cu sensul de „cocosh” (ALR I 6). Der. cucuia vb. refl. (a se umfla a face cucuie; despre pasari a se duce la culcare a se cocotza a se sui; a se gati a se dichisi); cucuiat adj. (motzat; care are cucuie; cocotzat; deosebit ieshit din comun); cuculei s. n. (culme inaltzime). Sb. kukulj „gluga” nu provine din rom. cum credea Candrea Elemente 407 ci din mag.