CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. 1. (Înv. și reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. [Var.: cheháie, chiháie s. f.] – Din tc. kehaya.

chehaiá sf [At: (a. 1658) MAG. IST. II, 183/21 / V: ~ie, chih~, chiháie, chiháiu / P: che-ha-ia / Pl: ~hắi / E: tc kehaya, kyaya] (Înv) 1 Intendent al vizirului sau al pașei, însărcinat cu inspecția curții sale. 2 Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană Si: capuchehaia. 3-4 Subofițer (uneori) locotenent al căpitanului. 5-6 (Cu înțeles neprecizat, probabil) Funcționar vamal sau șef de poștă. 7 Primar. 8-9 Vornic sau vătășel al primăriei. 10 (Mol) Șef al pădurarilor. 11 (Îc) (Capu)-beiu sau -beg Locțiitor al Marelui vizir, însărcinat mai ales cu afacerile interne și militare. 12 (Îae) Comandant al general al oștii turcești pornită împotriva revoluționarilor din 1821. 13 (Îc) ~-chiatib Secretar al ministrului de interne.

CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. 1. (Reg.) Șef al pădurarilor. 2. (Înv.) Slujbaș vamal; șef de poștă. 3. (Înv.) Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 4. (Înv.) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta otomană. [Var.: cheháie, chiháie s. f.] – Din tc. kehaya.

CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. (Învechit) 1. Slujbaș vamal; șef de poștă. Iordache Pruncu, chehaiaua, îmi adusese podorojna și iată-mă iar pe drum. GHICA, S. 246. 2. Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. Acest guvernor general pornește pe Cara-Mustafa, chehaiaua sa, cu un corp de 10000 de turci... să ocupe Bucureștii. GHICAȘ.109. 3. Reprezentant al domnilor romîni pe lîngă Poarta otomană. V. capuchehaie.

CHEHAIÁ, chehaiele, s. f. (Înv.) 1. Slujbaș vamal; șef de poștă. 2. Intendent al vizirului sau al unui pașă turc, însărcinat cu inspecția curții acestora. 3. Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta otomană. – Tc. kehaya.

CHEHAIÁ ~iéle f. înv. 1) Slujbaș la vamă sau la poștă. 2) Persoană care administra curtea unui vizir sau a unui pașă. 3) Reprezentant al domnilor români pe lângă Poarta Otomană. /<turc. kehaya

chehaià (chihaià) m. intendentul vizirului, al unui pașă și în special agentul, de afaceri al Domnilor, numit capu-chehaia: dacă se ducea colo la Pașa, Chihaia îl poftia, ciubucul să-și bea și cafea îi da Bimbașii Sava POP. [Turc. KEHAYÁ, lit. stăpânul casei].

cheháie sf vz chehaia

chihái sn vz chehaia

chiháie sf vz chehaia corectată

CHEHAIE s.f. v. chehaia.

cheháĭ și (maĭ noŭ) chiháĭ m., și chehaĭá și (maĭ noŭ) chihaĭá f., pl. ĭele (turc. kehaya și kĭaĭa, d. pers. kethuda, stăpînu caseĭ [ket, casă, și huda, stăpîn]. Vechĭ. Intendentu unuĭ vizir saŭ al unuĭ pașă. Capuchehaĭ. Ceauș, șef peste zece soldațĭ (Bălc. Chehaĭa-beĭ, al doilea comandant al ĭenicerilor. Comandantu general al oștiĭ turceștĭ pornite contra zavergiilor la 1821. Azĭ. Mold. Chiháĭe (f., ca slugă, pl. ăĭ). Șef de pădurarĭ. Pin Pt. și cheĭá (f.), intendent la vie.

chiháĭ m., chiháĭe și chihaĭá f., V. chehaĭ.

chehaiá / cheháie (reg., înv.) s. f., art. chehaiáua / cheháia, g.-d. art. chehaiálei / cheháiei; pl. chehaiále / chehắi, art. chehaiálele / chehắile

chehaiá / cheháie s.f., art. chehaiáua / cheháia, g.-d. art. chehaiélei / cheháiei; pl. chehaiéle / chehắi

CHEHAIÁ s. v. capuchehaie.

chehaia s. v. CAPUCHEHAIE.

cheháia (-ắi), s. m. – 1. Majordom al marelui vizir sau al unui demnitar turc. – 2. Agent al domnitorilor români la Constantinopol (mai curent, capuchehaia). – 3. În vechea organizare militară, locțiitor, ajutor de căpitan. – 4. Pădurar. – 5. În satele turcești, magistrat municipal, primar. – Var. chihaia, chihaie. Mr. chihăe, megl. chiaia. Tc. kahya, kehaya „majordom” (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 1123); cf. ngr. ϰεχαγιᾶς, bg. kechaja.