CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun și, uneori, o publicație proprie; reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

cenáclu sn [At: VLAHUȚĂ, D. 261 / V: (înv) cinácul / Pl: ~ri, (rar) -ee / E: lat cenaculum „loc de cină”] 1 (Bis) Sală în care Iisus Hristos s-a întrunit cu ucenicii săi pentru cina cea de taină și în care apostolii adunați au primit Sfântul Duh. 2 (Pex; fig) Grup de literați, artiști etc. care împărtășesc aceleași idei, alcătuiesc același curent. 3 Reuniune a unui cenaclu (2). 4 (Pex) Sală în care este un cenaclu (2).

CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun, uneori o publicație proprie. ♦ Reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați sau de artiști avînd o îndrumare critică comună, o ideologie comună; reuniune a unui asemenea grup. V. cerc, școală. Uniunea compozitorilor din R.P.R. își propune să organizeze concerte, reuniuni, cenacluri muzicale și audiții, în care să se pună în discuție lucrările compozitorilor și problemele creației. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 5/l. – Pl. și: cenacle (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/6).

CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați sau de artiști având o îndrumare critică și o ideologie comună; reunire a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Fr. cénacle (lat. lit. cenaculum).

CENÁCLU s.n. Grup de literați, de artiști etc. care au o ideologie comună, un program literar, artistic etc. comun; reuniune a unui asemenea grup. [Pl. -uri, -le. / < fr. cénacle, cf. lat. coenaculum – sală].

CENÁCLU s. n. grup de scriitori, artiști etc. cu o ideologie comună, un program estetic comun; reuniune periodică a unui asemenea grup. (< fr. cénacle, lat. cenaculum)

CENÁCLU ~ri n. 1) Grup de oameni (de artă) legați printr-un program estetic unic. ~ literar. 2) Întrunire periodică a unui astfel de grup, când se citește și se discută creația membrilor săi. /<fr. cénacle, lat. cenaculum

*cenáclu f., pl. e (fr. cénacle, lat. cenáculum, d. cena, cină). Mică adunare de intelectualĭ.

cenáclu (-na-clu) s. n., art. cenáclul; pl. cenácluri

cenáclu s. n. (sil. -clu), art. cenáclul; pl. cenácluri

cenaclu, pl. cenacluri

cenaclu, -cluri.

cenáclu (-le), s. n. – Reuniune de scriitori sau artiști. Fr. cénacle. – Der. cenacular, adj., latinism pe care l-am găsit folosit numai de Lovinescu.

CENACLU (< fr. cénacle; < lat. cenaculum, sala unde se cina) Adunare periodică a unui număr de scriitori (fie colaboratori la aceeași revistă, fie avînd preocupări comune) în cadrul unor asociații profesionale, case de cultură, școli etc., adunare în vederea lecturării creației artistice a membrilor ei și a discutării acesteia. Asemenea cenacluri au apărut la noi spre finele secolului al XIX-lea (cercul Junimea, condus de criticul Titu Maiorescu, cenaclul Sburătorul al lui Eugen Lovinescu). Astăzi, cenaclurile literare se bucură de o bogată prețuire și răspîndire, ele contribuind la formarea și afirmarea de noi talente literare.