BOCCEGÍU, boccegii, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri (pânză, ace, ață); tolbaș, coropcar, marchitan. [Var.: bocceagíu s. m.] – Din tc. bohçacı.

boccegiu sm vz bocceagiu

BOCCEAGÍU s. m. v. boccegiu.

bocceagiu sm [At: DA / V: ~ceg~ / Pl: ~ii / E: tc bohçaci] (Înv) Negustor ambulant de mărunțișuri (pânză, ață, ace) Si: tolbaș, coropcar, marchitan, mămular.

BOCCEAGÍU, bocceagii, s. m. (Înv.) Negustor ambulant de mărunțișuri (pânză, ace, ață); tolbaș, coropcar, marchitan. [Var.: boccegíu s. m.] – Din tc. bohçacı.

BOCCEAGÍU, bocceagii, s. m. (Învechit) Negustor ambulant care-și purta marfa în spate, într-o boccea. Foarte rar se auzea prin orașe cîte un bocceagiu strigînd: «marfă», «marfă), cu legătura rezemată pe cot. GHICA, S. XII. – Variantă: boccegíu (ALECSANDRI, T. 19) s. m.

BOCCEAGÍU, bocceagii, s. m. (Înv.) Negustor ambulant care își purta marfa într-o boccea. [Var.: boccegíu s. m.] – Tc. bohçacı.

BOCCEAGÍU ~i m. înv. Vânzător (ambulant) de mărfuri mărunte; coropcar; marchitan. /<turc. bohçaci

bocceagiu m. 1. cel ce face sau vinde boccele; 2. cel ce-și poartă marfa într’o boccea. [Turc. BOGČADJI].

bocceagíŭ (vest), -cegíŭ și -cengíŭ (est) m. (turc. boghčağν). Tolbaș, marfagiŭ, coropcar, negustor ambulant (care vindea pînză, ață, ace ș.a.): Herșcu boccengiu. V. mămular.

boccegíu (înv.) s. m., art. boccegíul, pl. boccegíi, art. boccegíii (-gi-ii)

bocceagíu s. m., art. bocceagíul; pl. bocceagíi, art. bocceagíii

BOCCEAGÍU s. v. marchitan.

bocceagiu s. v. MARCHITAN.