BIVUÁC bivuacuri s. n. 1. Statzionare temporara a trupelor in afara localitatzilor sau a taberelor; portziune de teren care se face aceasta statzionare. 2. (Rar) Adapost al alpinishtilor sau al turishtilor (mai ales in timpul noptzii). [Pr.: vuac] Din fr. bivouac.

bivuac sn [At: D. ZAMFIRESCU R. 230 / V: ~voac / Pl: ~uri / E: fr bivouac] 1 Statzionare temporara a unor trupe in afara unei localitatzi sub cerul liber. 2 Portziunea de teren unde se face un bivuac (1). 3 (Rar) Adapost pentru alpinishti sau turishti.

BIVUÁC bivuacuri s. n. 1. Statzionare temporara a trupelor in afara localitatzilor sau a taberelor; portziunea de teren care se face aceasta statzionare. 2. (Rar) Adapost al alpinishtilor sau al turishtilor (mai ales in timpul noptzii). [Pr.: vuac] Din fr. bivouac.

BIVUÁC bivuacuri s. n. Cantonament de trupe militare in afara localitatzilor in corturi sau sub cerul liber. Regimentul se opri in bivuac intro padurice. CAMILAR N. I 156. Mai incolo se zareau nelamurite prin intunecimea noptzii bivuacurile. Trupa dormea. SADOVEANU O. VI 91. Indata dupa ashezarea trupelor in bivuacuri se zvonise printre ofitzeri k... un mare consiliu de razboi se tzinuse. D. ZAMFIRESCU R. 230. Pronuntzat: vuac. Varianta: (invechit) bivoác (ODOBESCU S. III 571) s. n.

BIVUÁC bivuacuri s. n. Cantonament de trupe militare in afara localitatzilor in corturi sau sub cerul liber. [Pr.: vuac] Fr. bivouac.

BIVUÁC s.n. Cantonament de trupe (in corturi sau sub cerul liber) situat in afara localitatzilor. ♦ Adapost pentru noapte facut de alpinishti sau turishti. [Pron. vuac pl. uri var. bivoac s.n. / < fr. bivouac cf. germ. bei la Wacht veghe].

BIVUÁC s. n. 1. cantonament de trupe (in corturi) in afara localitatzilor. 2. adapost pentru noapte facut de alpinishti sau turishti. (< fr. bivouac)

BIVUÁC ~uri n. mil. 1) Popas temporar (in corturi sau sub cerul liber) al unor trupe aflate in marsh; tabara; cantonament. 2) rar Popas al unor grupe de oameni (turishti vanatori sportivi etc.); tabara; cantonament; campament. [Sil. vuac] /<fr. bivouac

bivuac n. 1. statziune sub aerul liber al unei armate in campanie; 2. locul unde tabara trupa.

*bivuác n. pl. e shi urĭ (fr. bivouac d. germ. beiwache din bei la shi wache paza). Tabara in corturĭ saŭ supt ceru liber (nu in barace nici in cantonamente).

bivoác sn vz bivuac

BIVOÁC s. n. v. bivuac.

BIVOÁC s.n. v. bivuac.

bivuác (vuac) s. n. pl. bivuácuri

bivuác s. n. (sil. vuac) pl. bivuácuri

bivuac pl. bivuacuri

bivuac curi.

BIVUÁC s. (MIL.) tabara (inv.) conac. (Trupele sau adapostit in ~.)

BIVUAC s. (MIL.) tabara (inv.) conac. (Trupele sau adapostit in ~.)