BIVUÁC, bivuacuri, s. n. Cantonament de trupe militare în afara localităților, în corturi sau sub cerul liber. Regimentul se opri în bivuac, într-o pădurice. CAMILAR, N. I 156. Mai încolo se zăreau, nelămurite prin întunecimea nopții, bivuacurile. Trupa dormea. SADOVEANU, O. VI 91. Îndată după așezarea trupelor în bivuacuri se zvonise printre ofițeri că... un mare consiliu de război se ținuse. D. ZAMFIRESCU, R. 230. – Pronunțat: -vu-ac. -Variantă: (învechit) bivoác (ODOBESCU, S. III 571) s. n.