biná sf [At: (a. 1794) URICARIUL XI, 314 / V: (rar) bena sf / Pl: ~le / E: tc bina] (Înv) 1 Clădire în construcție sau în reparație. 2-3 Clădire (mare) Cf hardughie. 4 Dependință.

BINÁ, binale, s. f. 1. Clădire în construcție sau în reparație. În «Zidarul» autorul înfățișează un crîmpei din viața muncitorilor de binale pe timpul regimului capitalist. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 2/2. Înțeleseseși... pentru ce tata... nu lucra niciodată la binalele nașului. PAS, Z. I 252. I-am dat drumul pe schelă, ca să iasă pe la spatele binalei, pe portița dinspre maidan. CARAGIALE, O. I 78. 2. (Învechit) Clădire, casă de locuit. În fiecare an se clădesc sute de binale. CARAGIALE, O. II 97. Bina cu patrie odăi, unde am putea să ședem chiar noi! ALECSANDRI, T. 288. [Lembergul] are frumoase binale... și biserici cu turnuri nalte. KOGĂLNICEANU, S. 5.

BINÁ, binale, s. f. Clădire în construcție sau în reparație; șantier. ♦ (Înv.) Clădire. – Tc. bina.

BINÁ ~le f. 1) Clădire în curs de construcție sau de reparație. 2) la pl. Obiecte de tâmplărie (uși, ferestre etc.) destinate unei construcții. Atelier de ~le. [Art. binaua; G.-D. binalei] /<turc. bina

binà f. clădire, construcțiune (luată în întreprindere): o bina cu patru odăi AL. [Turc. BINÁ].

biná f. (turc. [d. ar.] bina, edificiŭ, corpu uneĭ corăbiĭ). Edificiŭ (maĭ ales mare) în timpu construiriĭ saŭ și pe urmă. Vechĭ. Rar. Cherestea.

biná-emini sm [At: ȘIO / E: tc bina-emini] (Trî; în epoca fanariotă) Inspector de clădiri.

biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále, art. binálele

biná s. f., art. bináua, g.-d. art. binálei; pl. binále

BINÁ s. șantier.

BINA s. șantier.

biná (binále), s. f. – Clădire în construcție. – Mr. binae. Tc. bina (Roesler 589; Șeineanu, II, 52; Lokotsch 307; Ronzevalle 51); cf. ngr. μπινᾶς, bg. bina. – Der. binagiu, s. m. (antreprenor de construcții).