harababură sf [At: POLIZU / V: ar~ / Pl: ~ri / E: tc anababulă] (Pfm) 1 Dezordine. 2 Învălmășeală. 3 Încurcătură. 4 Gălăgie. 5 Scandal.

HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală (însoțite de zgomot), scandal. (Atestat în forma arababură) În circiumă e arababură mare. DELAVRANCEA, S. 6. Intră în casă și văzu o arababură de nu-i mai da nimeni de căpătîi. ISPIRESCU, L. 350. – Variantă: arababúră s. f.

HARABABÚRĂ ~i f. Lipsă de ordine; dezordine; debandadă. /<ngr. allabábulla

alababúlă sf vz arababură^[1]

arababúră sf vz harababură

ARABABÚRĂ s. f. V. harababură.

arababură f. 1. amestecătură, claie peste grămadă; 2. fig. încurcătură. [Gr. mod. ALABABULA = venețian alababala, întrún mod confuz, termen de origină onomatopeică].

harababúră s. f., g.-d. art. harababúrii; pl. harababúri

harababúră s. f., g.-d. art. harababúrii; pl. harababúri

harababură

arababură, -ri.

HARABABÚRĂ s. v. debandadă, deranj, dezordine, dezorganizare, haos, neorânduială, răvășeală, zăpăceală.

harababură s. v. DEBANDADĂ. DERANJ. DEZORDINE. DEZORGANIZARE. HAOS. NEORÎNDUIALĂ. RĂVĂȘEALĂ. ZĂPĂCEALĂ.

arababúră s. f. – Dezordine, încurcătură, scandal. – Var. harababură, (h)alababură. Tc. anababulla, sau ngr. ἀλλαμπάμπολλα, cu var. ἀναμπαμποῦλα și ἀναμπουμποῦλα (DAR). Pare a fi creație expresivă, comună și altor limbi; cf. lat. med. baburra „nebunie” (Du Cange; Castro 174), ngr. βαβοῦρα cu același sens, ven. alabalá „în chip confuz”, sp. zurriburri.