HAIDÚC haiduci s. m. 1. Razvratit impotriva ordinii stabilite care traind singur sau in cete in paduri jefuia pe bogatzi shi ajuta pe saraci; haramin. 2. (Inv.) Soldat mercenar. Din bg. sb. hajduk.

haiduc sm [At: M. COSTIN ap. LET. I 222/6 / V: a~ ghea~ va~^[1] / Pl: ~uci / E: srb hajduk cf mg hajdu] 1 (Inv) Soldat de infanterie in vechea armata maghiara. 2 (Inv) Mercenar ungur in vechea armata romana. 3 (Inv; pex) Soldat roman. 4 (Trs) Paznic al inchisorilor. 5 (Trs) Jandarm. 6 (Trs) Politzai. 7 Om razvratit impotriva ordinii sociale care facea parte dintro ceata se ascundea in paduri shi jefuia. 8 Om care fura de la cei bogatzi pentru a impartzi averile celor saraci. 9 Nume de caine ciobanesc care goneshte lupii shi se indeparteaza mult de stana.

HAIDÚC haiduci s. m. 1. Om care razvratinduse impotriva asupririi ishi parasea casa shi traia in paduri singur sau in cete jefuind pe bogatzi shi ajutand pe saraci; haramin. 2. (Inv.) Soldat mercenar. Din bg. scr. hajduk.

HAIDÚC haiduci s. m. 1. (Munt. Mold. in trecut) Om care razvratinduse impotriva asupririi ishi parasea casa shi traia in paduri singur sau intovarashit de altzii jefuind shi pradind pe bogatzi shi ajutind pe saraci. Haiducul Iancu Jianu. ▭ Vestitul haiduc shi ispravile lui se plimbau... din vioara in vioara. GALACTION O. I 264. Doinind din frunza vesel pe potica Se ducen sus prin alunish haiducul. IOSIF V. 70. Nui de mult de cind in codru cu o ceata de haiduci Numelemi suna prin tzeara k o secera ce suna Cind reteaza buruiana sa creasca iarba cea buna! HASDEU R. V. 102. 2. (Invechit) Soldat mercenar. Haiducii lesheshti sosira cu pashi grabitzi sunindushi pintenii shi shpangile. SADOVEANU O. VII 95. 2500 haiduci romini din TZara Romineasca trecind Dunarea mai in sus de Nicopol pustiesc mai multe sate shi izbesc fara de veste cetatea numita Plevna. BALCESCU O. II 164.

HAIDÚC ~ci m. (in trecut) 1) TZaran razvratit care se retragea in padure jefuia pe bogatzi shi ajuta pe saraci. 2) Pedestrash angajat cu plata intro armata straina. /<bulg. sb. hajduk ung. hajdu

haiduc m. 1. od. dorobantz mai ales ungur: husari haiduci shi catane pe Romani au napadit NEGR.; 2. hotz de codru; 3. cel ce apuca calea codrului luptand (k shi cleftzii greci) in contra tiraniei fanariote: Bujor Corbea Grozea Tunsu au fost haiduci vestitzi. [Ung. HAJDÙ pedestrash talhar (pl. HAJDÚK)].

haĭdúc m. (ung. hajdú pl. hajdúk dorobantz agent de unde vine shi turc. haĭdud infanterist unguresc; rus. gaĭdúk pol. ceh. sirb. bg. hajduk alb. haĭdút. V. haĭdaŭ haĭdamac). Infanterist unguresc (vechĭ). Tilhar natzional care traĭa in codri shi lupta contra tiraniiĭ Turcilor k Bujor Codreanu Corbea Tunsu sh. a. V. pandur.

aidúc sm vz haiduc

gheaiduc sm vz haiduc

Haiducu (Hajdu) n. judetz al Banatului: 240.000 loc. cu cap. Debretzin.

haidúc s. m. pl. haidúci

haidúc s. m. pl. haidúci

HAIDÚC s. (inv. shi pop.) pandur (reg.) pribeag (inv.) haramin.

HAIDUC s. (inv. shi pop.) pandur (reg.) pribeag (inv.) haramin.

haidúc (haidúci) s. m. 1. Soldat de infanterie din armata ungara. 2. (Trans.) Paznic vardist. 3. Om in afara legii care se ocupa cu jaful mai cu seama k protest impotriva dominatziei straine sau a nedreptatzii sociale indeosebi in perioada de la sfirshitul sec. XVIII shi inceputul sec. urmator. Mag. hajdú pl. hajdúk (Cihac II 503) de unde shi tc. haydud „muncitor ungur”. Poate sa fi intrat in rom. prin tc. (Lokotsch 781; Ronzevalle 82) sau sl. (Miklosich Slaw. Elem. 51; DAR; dar. cf. Berneker) cf. bg. sb. hajduk „tilhar” alb. hajdut (din tc.) rus. gaiduk. Der. haiducesc adj. (de haiduc); haiduceshte adv. (k haiducii); haiducie s. f. (viatza sau indeletnicire de haiduc); haiducime s. f. (ceata de haiduci); haiduci vb. (a duce viatza de haiduc).

HAIDUC Ionel (n. 1937 Cluj) chimist roman. Acad. (1991) prof. univ. la ClujNapoca. Lucrari in domeniul chimiei ciclurilor anorganice al compushilor organometalici („Introducere in chimia ciclurilor anorganice” „Organometallics in Cancer Chemotherapy”).