șovăială sf [At: PRAV. 168 / V: (înv) șuv~, șuveală (Pl: ~le) / Pl: ~ieli / E: șovăi¹ + -eală] 1 Nesiguranță în mers, în mișcări, în vorbire etc. Si: șovăire (1). 2 (Înv) Eschivare (2). 3 (Înv) Pretext. 4 (Înv) Subterfugiu. 5 (Înv; îf șuveală) Tergiversare. 6 Lipsă de fermitate Si: dubiu, ezitare, îndoială, nehotărâre, șovăire (2), (pop) codire. 7 (Fig) Fluctuație (3). 8 (Îlav) Fără (nici o) ~ Cu fermitate (1) Si: dârz, neclintit.

ȘOVĂIÁLĂ, șovăieli, s. f. Nesiguranță în mers, în mișcări; fig. ezitare în acțiuni, în atitudini; șovăire. O mînă care a dovedit că nu știe ce-i șovăiala venea din hou în fruntea puterii armate. VORNIC, P. 160. Dincolo de ușă se ghici o șovăială intimidată. C. PETRESCU, C. V. 319. Mă luă niște fiori, Din tălpi pînă-n supțiori Și la cap d-o șovăială. MAT. FOLK. 92.

șovăĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a șovăi.

șovăiálă s. f., g.-d. art. șovăiélii; pl. șovăiéli

șovăiálă s. f., g.-d. art. șovăiélii; pl. șovăiéli

șovăială, pl. șovăieli

șovăială, -ieli.

ȘOVĂIÁLĂ s. 1. v. nesiguranță. 2. v. ezitare. 3. v. îndoială.

ȘOVĂIÁLĂ s. v. eschivare, sustragere.

ȘOVĂIALĂ s. 1. ezitare, nehotărîre, nesiguranță, șovăire. (~ cuiva la mers.) 2. codeală, codire, ezitare, fluctuație, îndoială, nehotărîre, pregetare, șovăire, (livr.) indecizie, (pop.) preget, (fig.) oscilare, oscilație. (~ lui era justificată.) 3. dubiu, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăire, (astăzi rar) necredință, (înv.) aporie, îndoință. (Domnea o stare de ~.)

șovăială s. v. ESCHIVARE. SUSTRAGERE.