ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A finisa cu minuțiozitate, a cizela, a retușa, un text, o operă de artă etc. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen.

șlefui¹ [At: CIHAC II, 390 / V: (îvr) slif~, (reg) șlif~ / Pzi: ~esc / E: ger schleifen] 1 vt (C. i. obiecte) A prelucra prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a netezi suprafața sau pentru a da o anumită formă. 2 vt (Spc; c. i. pietre prețioase) A tăia în fațete fine (pentru a mări valoarea și strălucirea). 3 vt (Fig; c. i. texte, opere de artă etc.) A finisa cu minuțiozitate Si: a cizela (3). 4-5 vtr (Fig) A face pe cineva să devină sau a deveni manierat, cultivat, rafinat.

șlefui² v vz șlepcui

ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a lustrui. ♦ Fig. A cizela, a retușa, a perfecționa un text literar. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). – Din germ. schleifen.

ȘLEFUÍ, șlefuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra o suprafață dură (nemetalică) prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumită formă; a netezi, a lustrui. Șlefuiam odată o scară de marmoră. BOTEZ, ȘC. 205. ♦ Fig. (Cu privire la texte literare) A cizela, a retușa, a perfecționa. (Absol.) Poemul meu... înaintează cu pași repezi. În singurătatea de sihastru unde m-am retras, trudesc cîte cincisprezece ceasuri pe zi, șterg, poliesc, șlefuiesc, îndrept, rup, reîncep. ANGHEL-IOSIF, C. L. 160. 2. A tăia suprafața unei pietre (prețioase) în fațete fine (pentru a-i mări valoarea și strălucirea). Pe placa de marmură frumos șlefuită, era săpat cu litere mari aurite, următoarea inscripție... ANGHEL, PR. 138. ◊ (În contexte figurate) Aci sînt giuvaiere ce-mpart cu dărnicie. Cristalizate fost-au de mine-n focul vieții, Și-n apa lor răsfrînt-am minunea tinereții, Iar de-artă șlefuite sînt azi pe vecinicie. MACEDONSKI, O. I 3.

A ȘLEFUÍ ~ésc tranz. 1) (suprafețe dure) A prelucra prin diverse operații tehnice (pentru a netezi). 2) (pietre scumpe, cristale etc.) A tăia formând multe fațete (pentru a mări strălucirea). 3) fig. (texte) A îmbunătăți prin redactare minuțioasă; a ciopli; a cizela. 4) fig. A face să se șlefuiască. /<germ. Schleifen

A SE ȘLEFUÍ mă ~ésc intranz. (despre persoane) A-și forma deprinderi de comportare politicoasă; a deveni manierat; a se ciopli; a se civiliza; a se cizela. /<germ. Schleifen

șlefuì v. 1. a netezi, a aclivisi; 2. fig. a polei: a-și șlefui versurile. [Nemț. SCHLEIFEN].

șlefuĭésc v. tr. (rus. šlifovátĭ, a șlefui, d. germ. schleifen, geschliffen, a ascuți, a șlefui). Netezesc cu pila saŭ cu alt lucru aspru (cum e spuma de mare): a șlefui sticla, lemnu. Geamurĭ șlefuite, geamurĭ mate (cețate).

șlefuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 să șlefuiáscă

șlefuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiésc, imperf. 3 sg. șlefuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șlefuiáscă

șlefui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șlefuiesc, conj. șlefuiască)

șlefuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

ȘLEFUÍ vb. 1. a lustrui, (înv. și reg.) a sclivisi. (A ~ un obiect metalic.) 2. a netezi. (A ~ o suprafață metalică.) 3. v. cizela.

ȘLEFUÍ vb. v. civiliza, cizela, cultiva, rafina, stila, stiliza.

ȘLEFUI vb. 1. a lustrui, (înv. și reg.) a sclivisi. (A ~ un obiect metalic.) 2. a netezi. (A ~ o suprafață metalică.) 3. a cizela. (~ cu dalta un material.)

șlefui vb. v. CIVILIZA. CIZELA. CULTIVA. RAFINA. STILA. STILIZA.

șlefuí (-uésc, -ít), vb. 1. A netezi un perete. – 2. A pili, a poliza. – 3. A lustrui, a glănțui. – Var. șlifui. Germ. schleifen, prin intermediul pol. šlifować (Cihac, II, 390; Borcea 208). – Der. șlefuială, s. f. (lustruit); șlefuitor, s. m. (lustruitor).

a se șlefui pe traseu expr. (intl.) a se iniția sau a se perfecționa în mai multe tipuri de infracțiuni în timpul perioadei de detenție.