înșelare² sf [At: GHEREA, ST. CR. II, 133 / Pl: ~lări / V: (reg) ~șal~, ~șăl~ / E: înșela²] 1 (Înv) Câștigare. 2 Inducere în eroare Si: înșelat² (2). 3 Păgubire a cuiva mințind Si: înșelat² (3). 4 Dezamăgire. 5 Funcționare defectuoasă a memoriei, a simțurilor, care dau o imagine eronată a realității Si: înșelat² (5). 6 Formare a unei păreri greșite despre cineva sau ceva Si: înșelat² (6). 7 Escrocare a cuiva Si: înșelat² (7). 8 Infidelitate conjugală Si: înșelat² (8). 9 Necredință în dragoste Si: înșelat² (9). 10 Seducere a unei femei Si: înșelat² (10).

ÎNȘELÁRE¹, înșelări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înșela¹; inducere în eroare, înșelăciune. ◊ Expr. Înșelare a așteptărilor cuiva (sau a unei așteptări) = dezamăgire. Prin această înșelare a unei anumite așteptări ne explicăm, în parte, nereușita «Năpastei», care merită cu totul altă soartă. GHEREA, ST. CR. II 133. 2. Iluzie. Celor care asudă lacrimi și sînge în robie li se dă înșelarea unui vis într-un liman veșnic. SADOVEANU, P. M. 139.

înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii

înșeláre s. f.. g.-d. art. înșelării; pl. înșelări

ÎNȘELÁRE s. 1. ademenire, amăgire, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mâgliseală, mâglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva cu vorbe mincinoase.) 2. trădare. (~ soției.) 3. v. escrocare.

ÎNȘELARE s. 1. ademenire, amăgire, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 2. trădare. (~ soției.) 3. escrocare, pungășire, (fam.) potlogărire. (~ unei persoane.)