ÎNTURNÁRE s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna.

înturnare sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~nări / E: înturna] 1 (Înv; fig) Pocăință. 2 Venire înapoi de unde a plecat Si: înturnat¹ (2). 3 Experimentare din nou a unei anumite stări afective Si: înturnat¹ (3). 4 Îndreptare în direcția opusă celei în care se deplasa Si: înturnat¹ (4). 5 Întoarcere de pe o parte pe alta Si: înturnat¹ (5), învârtire, sucire. 6 Întoarcere a unui obiect cu josul în sus Si: înturnat¹ (6). 7 Revenire asupra celor spuse Si: înturnat¹ (7). 8 (Mtp) Întoarcere a unui farmec asupra celui care l-a făcut Si: înturnat¹ (8). 9 (Rar) Revenire a unei boli Si: înturnat¹ (9). 10 (Rar) Renegare a propriei religii Si: înturnat¹ (10). 11 Restituire a unui împrumut Si: înturnat¹ (11). 12 Retumare a unui obiect amanetat, la primirea banilor împrumutați Si: înturnat¹ (12).

ÎNTURNÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire, înturnat. – V. înturna.

ÎNTURNÁRE, înturnări, s. f. Acțiunea de a (se) înturna și rezultatul ei; întoarcere, revenire. Brotăcelul cîntă vesel înturnarea zilelor calde. ODOBESCU, S. III 77. După înturnarea sa, neavînd ce face, intră în serviciu. NEGRUZZI, S. I 110.

înturnare f. 1. întoarcere din cale; 2. fig. revenire: înturnarea primăverii NEGR. [V. înturnà].

înturnáre f. Acțiunea de a saŭ de a te înturna.

înturna [At: CORESI, PS. 20 / V: (înv) ~truna / Pzi: întorn / E: în- + turna] (Reg) 1-2 vtr (A face pe cineva să vină sau) a veni înapoi de unde a plecat Si: a (se) întoarce, a (se) înapoia. 3 vt (D. o stare afectivă) A cuprinde pe cineva din nou. 4-5 vtr A (se) îndrepta în direcția opusă celei în care se deplasa. 6-7 vtr A (se) întoarce de pe o parte pe alta Si: a (se) învârti, a (se) suci. 8 vt (D. un obiect) A întoarce cu josul în sus. 9 vt A reveni asupra celor spuse. 10 vt (Mtp; d. farmece) A întoarce asupra celui care l-a făcut. 11 vt (Rar; d. boli) A reveni. 12 vr (Rar) A-și renega religia. 13 vt (Îe) A ~ inima pe cineva să ... A simți nevoia să ... 14 vt (D. un împrumut) A restitui. 15 vt (D. un lucru amanetat) A da înapoi, la primirea banilor.

ÎNTURNÁ, întórn, vb. I. 1. Refl. A se întoarce (din drum), a se înapoia, a reveni. Dar să mă întorn unde lăsasem, adică la început. ARGHEZI, P. T. 84. S-a nemerit să apucați tot pe un drum ca să vă înturnați la domiciliu. CARAGIALE, O. I 46. Rămîi aici pînă la noapte, cînd s-a înturna împăratul de la vînătoare. CREANGĂ, P. 97. Sîrbul se tot ducea... Apoi vesel se-nturna, La sultan de se-nchina. ALECSANDRI, P. P. 108. ◊ Tranz. Suflă, doamne-un vînt, Suflă-l pe pămînt... Mîndra să-mi întoarne. ALECSANDRI, P. P. 189. (Fig.) Gîndul meu pe unde-aleargă Nu-i pasăre să-l întreacă... Numai puiul, dacă-ar vrea, Ca vîntul l-ar înturna. SEVASTOS, C. 84. 2. Tranz. A întoarce în altă parte, a îndrepta (în altă direcție), a mișca în direcție opusă. Se oprea din cînd în cînd și înturna repede spre mine doi ochi negri foarte lucitori. SADOVEANU, E. 122. Îi înturnai spatele. MARIAN, S. 66. Înturnă ochii și zări acele patru capete spăriate. NEGRUZZI, S. I 78. ◊ Fig- De ce taci cînd, fermecată, Inima-mi spre tine-ntorn? EMINESCU, O. I 206. ◊ Refl. Înturnîndu-se către munte, Lăzureanul dădu drumul unui strigăt puternic. SADOVEANU, O. A. II 207. Făcură o horă și începură a se înturna în dreapta și în stînga, cîntînd o arie sălbatică cu niște voci guturale. BOLINTINEANU, O. 298. Se înturnă către boieri și zise... NEGRUZZI, S. I 148. 3. Tranz. (Popular, despre stări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva) din nou, a-i reveni (cuiva), v. întoarce. Te apucă și afurisita de boală; al patrulea an de cînd te tot întoarnă. CONTEMPORANUL, VI_I 490. Dragostea mă-ntoarnă iară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 9.

A ÎNTURNÁ întórn tranz. 1) A face să se întoarne; a înapoia; a întoarce. 2) (despre boli sau alte stări) A lovi din nou; a întoarce. /în + a turna

A SE ÎNTURNÁ mă întórn intranz. 1) A veni înapoi (de unde a plecat); a se înapoia; a se întoarce. 2) înv. A se întoarce cu fața (spre ceva sau cineva). /în + a turna

înturnà v. a întoarce din cale: să mă întorn cu vara4. [Vechiu-rom. turna = lat. medieval TORNARE, a se înturna].

întórn, a -urná v. tr. (în și torn saŭ lat *intornare). Întorc, aduc acasă: Dumnezeŭ să te întoarne cu bine. (Cr.). Distorc, recapăt (baniĭ ș. a.). Îmĭ întorn vorba, îmĭ schimb vorba (hotărîrea, învoĭala, promisiunea). V. refl. Revin la punctu de plecare: mă’ntorn acasă. Ploile se’ntoarnă, ploile revin. – E bine să se deosebească mă’ntorn (acasă) de mă’ntorc (la dreapta, în pat).

înturnáre (reg.) s. f., g.-d. art. înturnắrii

înturnáre s. f., g.-d. art. înturnării

înturná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 întoárnă

înturná vb., ind. prez. 1 sg. întórn, 3 sg. și pl. întoárnă

ÎNTURNÁRE s. v. înapoiere, întoarcere, revenire, venire.

înturnare s. v. ÎNAPOIERE. ÎNTOARCERE. REVENIRE. VENIRE.

ÎNTURNÁ vb. v. da, înapoia, întoarce, plăti, reapărea, recidiva, restitui, reveni, veni.

înturna vb. v. DA. ÎNAPOIA. ÎNTOARCE. PLĂTI. REAPĂREA. RECIDIVA. RESTITUI. REVENI. VENI.

înturná, vb. tranz., refl. – (reg.) A (se) întoarce: „Cine focu o grebla? / Mândruțu’ dac-a-nturna” (Papahagi, 1925: 170). – Din în- + turna (< lat. tornare) (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

înturná, vb. tranz., refl. – A (se) întoarce: „Cine focu o grebla? / Mândruțu’ dac-a-nturna” (Papahagi 1925: 170). – Lat. tornare (Felecan 2011).