ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit (mai) rău, (mai) grav, (mai) vicios. – V. înrăi.

înrăit, ~ă a [At: SLAVICI, O. I, 365 / Pl: ~iți, ~e / E: înrăi] 1-2 (D. persoane, animale etc.) Care a devenit (mai) rău.

ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care a devenit rău, care s-a învechit în răutate, în viciu. – V. înrăi.

ÎNRĂÍT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care e plin de răutate, care a devenit rău; înverșunat, îndîrjit. Se băteau în parte, înrăiți ca doi dușmani de moarte. POPA, V. 314. N-o să-l iau, că-l știe țara Și fricos și înrăit. COȘBUC, P. II 84. Portofelul meu cu bani... L-am pierdut... Știu foarte bine că l-am avut, întîmpină Duțu, înrăit. SLAVICI, O. I 365. ♦ Învechit (în rele), incorigibil. Maistrul se uită încurcat la dînsul cîteva clipe, apoi începu a tuși prelung, tuse de fumător înrăit. V. ROM. ianuarie 1952, 222. Nu poftea să asculte cine știe ce prostii supărătoare din gura acestui băiat înrăit. VORNIC, P. 181.

ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios (mai) grav. – În + rău.

înrăi vtr [At: OLLĂNESCU, H. A. P. 40 / Pzi: ~esc / E: în- + rău] 1-4 (A face să devină sau) a deveni (mai) rău.

ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) rău, (mai) răutăcios. – În + rău.

ÎNRĂÍ, înrăiesc, vb. IV. Refl. A deveni (mai) rău, a se înrăutăți, a se agrava; (despre ființe) a deveni răutăcios, plin de răutate. A cincea zi [rana] a început să se înrăiască. CAMIL PETRESCU, T. II 284. De va ști fata că el știe, mai rău se va înrăi. REBREANU, I. 24. Codrul Se-ndesește, Drumul Se-nrăiește. TEODORESCU, P. P. 497. ◊ Tranz. (Cu privire la ființe) Urîtul înserărilor cu ploi monotone, nopțile lungi și necazurile îl înrăiau pe Gore. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 54.

A ÎNRĂÍ ~iésc tranz. A face să se înrăiască. /în + rău

A SE ÎNRĂÍ mă ~iésc intranz. A deveni rău; a se umple de răutate; a se încâinoșa. /în + rău

înrăì v. a se face mai rău: drumul se înrăiește POP.

înrăĭésc v. tr. (d. răŭ). Fac răŭ (crud): sărăcia l-a înrăit. V. refl. Mă fac răŭ. – Vechĭ mă reĭesc. V. exacerbez.

înrăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 să înrăiáscă

înrăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înrăiésc, imperf. 3 sg. înrăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. înrăiáscă

ÎNRĂÍT adj. v. incorigibil.

ÎNRĂIT adj. incorigibil, (livr.) inveterat. (Un bețiv ~.)

ÎNRĂÍ vb. 1. (pop.) a (se) îndrăci, (înv. și reg.) a (se) răi, (reg.) a (se) încâina. (X s-a ~ de tot.) 2. v. agrava.

ÎNRĂI vb. 1. (pop.) a (se) îndrăci, (înv. și reg.) a (se) răi, (reg.) a (se) încîina. (X s-a ~ de tot.) 2. a (se) agrava, a (se) înrăutăți, (grecism înv.) a (se) prohorisi. (Boala i s-a ~.)