înmormântare sf [At: NEGRUZZI, S. I, 254 / V: (înv) ~tăciune / Pl: ~tări / E: înmormânta] 1 Ceremonial al așezării în mormânt. 2 (Șfg) Îngropare. 3 (Fig) Uitare.

ÎNMORMÂNTÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNMORMÂNTA. 2) Ritual de punere a mortului în mormânt. [G.-D. înmormântării] /v. a înmormânta

înmormântare f. punerea cadavrului în mormânt și ceremonia religioasă cu acea ocaziune.

înmormânta [At: CREANGĂ, A. 61 / Pzi: ~tez, (înv) înmormânt / E: în- + mormânt] 1 vt A pune un mort în mormânt. 2-3 vtr (Șfg) A (se) îngropa. 4 vt (Fig) A da ceva uitării.

ÎNMORMÎNTÁ, înmormîntez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la morți) A pune, a așeza (cu ceremonie) în mormînt; a îngropa. Vrem ca Gălăciuc să fie înmormîntat de noi. SAHIA, N. 40. Trupul lui îl ridicară soția sa și copiii, și-l duseră de-l înmormîntară la mănăstirea lor, la Mărgineni. BĂLCESCU, O. I 102. ◊ Fig. M-au înmormîntat în năsip și m-au prohodit cum știau ei. CREANGĂ, A. 61. 2. Fig. A acoperi bine, a ascunde vederilor, acoperind bine, de toate părțile. Pe-o piatră-n drum, sub un zăplaz S-a pus înmormîntînd în palme-i Slăbitul său obraz. COȘBUC, P. I 102. ◊ Refl. Cu capul pe desagi, mă înmormîntai... în căpița de fîn. HOGAȘ, M. N. 70. – Variantă: mormîntá (MACEDONSKI, O. I 31) vb. I.

ÎNMORMÎNTÁRE s. f. Ceremonia, ritualul așezării în mormînt a corpului celui defunct; îngropare, înhumare. Iubită nu fusese Penelopa, nici stimată, dar la înmormîntarea ei lumea se îmbulzea. BART, E. 255. Se adunară și-i făcură o înmormîntare d-ale împărăteștile. ISPIRESCU, L. 31. Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare. EMINESCU, O. I 134.

MORMÎNTÁ vb. I v. înmormînta.

A ÎNMORMÂNTÁ ~éz tranz. 1) A pune în mormânt (respectând anumite ritualuri); a îngropa; a înhuma. 2) rar A astupa din toate părțile, ascunzând privirii. 3) fig. A lăsa să fie uitat; a da uitării. /în + mormânt

înmormântà v. a pune în mormânt un cadavru uman.

înmormîntáre f., pl. ărĭ. Ceremonia cu care înmormîntezĭ un mort, îngropăcĭune. V. pogrebanie, petrecanie.

înmormîntéz, a -á v. tr. (d. mormînt). Pun în mormînt, îngrop cu oarecare ceremonie un mort. Fig. Daŭ uĭtăriĭ: a înmormînta un proĭect. – Și îmorm-. În Serbia morm-.

mormîntéz, V. înm-.

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântắrii; pl. înmormântắri

înmormântáre s. f., g.-d. art. înmormântării; pl. înmormântări

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

înmormântá vb., ind. prez. 1 sg. înmormântéz, 3 sg. și pl. înmormânteáză

ÎNMORMÂNTÁRE s. îngropare, îngropat, înhumare, (livr.) inhumație, sepultură, (înv. și pop.) petrecanie, petrecere, (pop.) îngropăciune, prohod, (înv. și reg.) astrucare, (înv.) pogrebanie. (Ceremonia ~ării.)

Înmormântare ≠ dezgropare

ÎNMORMÂNTÁ vb. a îngropa, a înhuma, (înv. și reg.) a astruca.

ÎNMORMÎNTA vb. a îngropa, a înhuma, (înv. și reg.) a astruca.

ÎNMORMÎNTARE s. îngropare, îngropat, înhumare, (livr.) inhumație, sepultură, (înv. și pop.) petrecanie, petrecere, (pop.) îngropăciune, prohod, (înv. și reg.) astrucare, (înv.) pogrebanie. (Ceremonia ~.)

A înmormânta ≠ a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta, a exhuma

ÎNMORMÎNTARE. Subst. Înmormîntare, mormîntare (reg.), îngropare, îngropat, îngropăciune (pop.), astrucare (înv. și reg.), înhumare; incinerare; cremațiune; funeralii. Doliu, îndoliere, cernire. Pompe funebre. Cortegiu funerar. Marș funerar. Sicriu, sicriaș (dim.), sicriel (rar), coșciug, raclă (pop.), sălaș (reg.), sălășel (dim., reg.), tron (reg.); sarcofag. Urnă funerară, urnă cinerară, cenușar. Catafalc. Năsălie. Cimitir, țintirim (reg.), morminți (reg.), gropiște (reg.), temeteu (reg.), necropolă. Morgă. Crematoriu. Car funebru (funerar, mortuar), dric, patașcă (reg.). Dricar, cioclu (peior.). Gropar. Mormînt, mormințel (dim., pop.), sepulcru (livr.), sepultură (rar), casă de vecie, gropniță, criptă, cavou, columbar; piatră funerară; stelă funerară; columelă (rar); mausoleu; cenotaf (livr.); osuar; panteon; piramidă; dolmen; menhir. Monument funerar. Cruce, cruciuliță (dim.). Inscripție funerară, epitaf. Necrolog. Adj. Îngropat. Incinerat. Mortuar, mormîntal (livr.), sepulcral (livr.), funerar, funebru. De doliu, în doliu, îndoliat, cernit. Vb. A înmormînta, a mormînta (reg.), a băga în mormînt, a îngropa, a duce pe cineva la groapă (la ultima locuință, pe ultimul drum), a astruca (înv. și reg.), a înhuma (livr.). A incinera. A purta doliu, a fi în doliu, a se cerni. V. moarte, monument.