înmormântat, ~ă a [At: EMINESCU, N. 24 / Pl: ~ați, ~e / E: înmormânta] 1 (D. morți) Pus în mormânt. 2 (Fig) Uitat.

înmormânta [At: CREANGĂ, A. 61 / Pzi: ~tez, (înv) înmormânt / E: în- + mormânt] 1 vt A pune un mort în mormânt. 2-3 vtr (Șfg) A (se) îngropa. 4 vt (Fig) A da ceva uitării.

ÎNMORMÎNTÁ, înmormîntez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la morți) A pune, a așeza (cu ceremonie) în mormînt; a îngropa. Vrem ca Gălăciuc să fie înmormîntat de noi. SAHIA, N. 40. Trupul lui îl ridicară soția sa și copiii, și-l duseră de-l înmormîntară la mănăstirea lor, la Mărgineni. BĂLCESCU, O. I 102. ◊ Fig. M-au înmormîntat în năsip și m-au prohodit cum știau ei. CREANGĂ, A. 61. 2. Fig. A acoperi bine, a ascunde vederilor, acoperind bine, de toate părțile. Pe-o piatră-n drum, sub un zăplaz S-a pus înmormîntînd în palme-i Slăbitul său obraz. COȘBUC, P. I 102. ◊ Refl. Cu capul pe desagi, mă înmormîntai... în căpița de fîn. HOGAȘ, M. N. 70. – Variantă: mormîntá (MACEDONSKI, O. I 31) vb. I.

ÎNMORMÎNTÁT, -Ă, înmormîntați, -te, adj. (Despre morți) Îngropat, înhumat. (Fig.) Își perinda printr-o lumină de vis multe clipe ale trecutului înmormîntat. SADOVEANU, M. 181.

MORMÎNTÁ vb. I v. înmormînta.

A ÎNMORMÂNTÁ ~éz tranz. 1) A pune în mormânt (respectând anumite ritualuri); a îngropa; a înhuma. 2) rar A astupa din toate părțile, ascunzând privirii. 3) fig. A lăsa să fie uitat; a da uitării. /în + mormânt

înmormântà v. a pune în mormânt un cadavru uman.

înmormîntéz, a -á v. tr. (d. mormînt). Pun în mormînt, îngrop cu oarecare ceremonie un mort. Fig. Daŭ uĭtăriĭ: a înmormînta un proĭect. – Și îmorm-. În Serbia morm-.

mormîntéz, V. înm-.

înmormântá (a ~) vb., ind. prez. 3 înmormânteáză

înmormântá vb., ind. prez. 1 sg. înmormântéz, 3 sg. și pl. înmormânteáză

Înmormântat ≠ dezgropat

ÎNMORMÂNTÁ vb. a îngropa, a înhuma, (înv. și reg.) a astruca.

ÎNMORMÎNTA vb. a îngropa, a înhuma, (înv. și reg.) a astruca.

A înmormânta ≠ a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta, a exhuma