încununare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: încununa] 1 Încoronare (1). 2-3 (Înv) Cununie (1-2). 4 Așezare pe cap a unei cunune în semn (de omagiu sau) de înălțare la o demnitate Si: încununat¹ (4). 5 Împodobire cu un obiect asemănător unei cununi Si: încununat¹ (5). 6 (Înv; fig) Răsplătire cu onoruri Si: încununat¹ (6). 7 (Fig) Desăvârșire a unei activități, a unei opere etc. Si: încununat¹ (7). 8 (Pop) Învingere a unui dușman Si: încununat¹ (8). 9 Realizare culminantă în activitatea cuiva Si: încununat¹ (9).

ÎNCUNUNÁRE, încununări, s. f. Acțiunea de a încununa și rezultatul ei; fig. desăvîrșire, ducere la bun sfîrșit. Nașterea Republicii Populare Romîne a însemnat încununarea cu o victorie istorică a luptei de secole duse de poporul muncitor romîn pentru libertate și independență națională. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 55. [Fiind mutat la București] cariera lui de magistrat model... își găsea o încununare mai puțin vagă. C. PETRESCU, C. V. 10.

încununa [At: VARLAAM, C. 77 / Pzi: ~nez, încunun / E: în- + cunună] (Înv) 1-2 vtr A (se) încorona (1-2). 3 vr (Bis; înv) A se cununa. 4-5 vtr A(-și) așeza pe cap o cunună în semn de omagiu sau de înălțare la o demnitate. 6-7 (Pex) vtr A (se) împodobi punându-și pe cap un obiect asemănător cu o cunună. 8 vt (Înv; fig) A răsplăti cu onoruri. 9 vt (Fig) A desăvârși o activitate, o operă etc. Si: a încorona 10 vt (Pop; fig) A-i veni cuiva de hac. 11 vt (Fig) A reprezenta în activitatea cuiva realizarea cea mai valoroasă Si: a încorona (7).

ÎNCUNUNÁ, încunún și (mai rar) încununez, vb. I. Tranz. (Mai ales poetic) 1. A așeza (pe capul cuiva) o cunună ca semn de omagiu, de înălțare la o demnitate etc. (v. încorona); p. ext. a așeza un obiect deasupra altuia, în chip de coroană. Scena se petrece la poalele unei stînci păduroase pe care o încunună un castel feudal cu... metereze. ODOBESCU, S. III 59. Unii brazdele răstoarnă, în căpiți alții le-adună, Le clădesc apoi în stoguri și cu stuh le încunună. ALECSANDRI, P. A. 127. ◊ Fig. Era uscată și subțirică, privind drept cu ochii ce păreau rotunzi, și soarele îi încununa frumusețea anilor ei tîrzii. SADOVEANU, N. P. 44. Soarele apune, Voind creștetele-nalte ale țării să-ncunune Cu un nimb de biruință. EMINESCU, O. I 148. (Refl.) S-a făcut ziuă; s-a încununat de trandafiri răsăritul. SADOVEANU, M. C. 206. 2. Fig. A realiza. Vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință. ALEXANDRESCU, M. 15.

A ÎNCUNUNÁ ~éz tranz. 1) A aprecia în mod solemn, punând cunună pe cap. 2) A împodobi cu ceva în formă de cunună; a încorona. L-au ~at cu flori. 3) fig. (activități, opere etc.) A încheia cu o realizare de prestigiu; a încorona. Și-a ~at activitatea cu o capodoperă. /în + cunună

A SE ÎNCUNUNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre activități, opere etc.) A ajunge la bun sfârșit, dovedindu-se vrednic (de ceva). ~ de succes. /în + cunună

încununà v. 1. a (se) încorona: încunună pe viteazu ’nvingător AL.; 2. fig. a încheia, a termina: încunună vieața-i cu o moarte de erou OD. [V. cunună].

încunún și -éz, a -á v. tr. (d. cunună). Încoronez: a încununa un învingător. Fig. Încheĭ, termin bine: o moarte eroică a încununat vĭața luĭ. V. cunun.

încununáre s. f., g.-d. art. încununắrii; pl. încununắri

încununáre s. f., g.-d. art. încununării; pl. încununări

încununá (a ~) vb., ind. prez. 3 încununeáză

încununá vb., ind. prez. 1 sg. încunun/încununéz, 3 sg. și pl. încununeáză

ÎNCUNUNÁRE s. 1. încoronare. (~ cuiva cu flori.) *2. (fig.) încoronare. (~ operei sale.)

ÎNCUNUNARE s. 1. încoronare. (~ cuiva cu flori.) 2.* (fig.) încoronare. (~ operei sale.)

ÎNCUNUNÁ vb. 1. v. încorona. 2. (fig.) a încorona. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

ÎNCUNUNA vb. 1. a încorona, (înv.) a cununa. (L-a ~ cu flori.) 2.* (fig.) a încorona. (Și-a ~ activitatea cu o capodoperă.)

FINIS CORONAT OPUS (lat.) sfârșitul încununează opera – Ovidiu, „Heroides”, II, 85. Abia la capătul unei acțiuni poate fi apreciată valoarea ei.