încruntat, ~ă a [At: URECHE, ap. LET. 167/27 / Pl: ~ați, ~e /E: încrunta] 1 (Îvp) Însângerat. 2 (Înv) Înroșit de sânge. 3 (Îvp; fig) Doritor de sânge Si: (pop) sângeros. 4 (Îvp) Rănit până la sânge. 5 (Înv; fig) Mânjit cu o faptă urâtă. 6 (Pop) Crestat cu scopul de a provoca sângerarea. 7 (Nob) Fixat cu privirea. 8 (D. sprâncene, frunte) Încrețit. 9 (D. oameni) Care are pe frunte sau între sprâncene cute verticale de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare etc. 10 (Pex; d. oameni) Care are o înfățișare sau o privire aspră, posomorâtă.

ÎNCRUNTÁT, -Ă, încruntați, -te, adj. 1. (Despre om și mai ales despre sprîncene, frunte, privire) Care are o înfățișare aspră, care exprimă o stare sufletească de îngrijorare, de supărare, de mînie. Se uita în pămînt încruntat. PAS, Z. I 200. Ce tare era, așa, cu fruntea lui pătrată și încruntată. C. PETRESCU, C. V. 329. Dacă... văzu pe Greuceanu cu sprinceana încruntată, începu să tremure. ISPIRESCU, L. 228. ◊ Fig. Peste treburile încruntate, peste liniștea tristă... s-a abătut îndată bunăvoia și rîsul. POPA, V. 104. 2. (Învechit și popular) Plin de sînge, muiat, scăldat în sînge; însîngerat. Toți la luptă-s încleștați, Toți în sînge încruntați. ALECSANDRI, P. A. 48. Vom spăla de sînge Brațul nostru încruntat. NEGRUZZI, S. II 81. Paloșu-mi cel încruntat. TEODORESCU, P. P. 105. – Variantă: (învechit și popular) cruntát, -ă (TEODORESCU, P. P. 385, ALECSANDRI, P. P. 201) adj.

încruntat a. 1. mânjit de sânge: toți ’n sânge ’ncruntați AL.; 2. fig. întunecat, sălbatec: cu ochii încruntați.

încruntát, -ă adj. Vechĭ. Azĭ pop. Plin de sînge. Fig. Feroce. Azĭ. Care se uită crunt (furios, posomorît, chĭondorîș). V. șrapnel.

încrunta [At: PRAV. GOV., ap. TDRG / Pzi: încrunt / E: în- + crunta] 1-2 vtr (Înv) A (se) umple de sânge. 3-4 vtr (Înv) A (se) înroși de sânge. 5 vt (Înv) A bate pe cineva, umplându-l de sânge. 6 vt (Înv) A mușca pe cineva până ce sângerează. 7 vr (Pop) A sângera din cauza unei răni. 8 vr (Pop; spc) A-i ieși cuiva sânge dintr-un dinte lovit. 9 vr (Înv; fig) A se mânji cu o faptă urâtă, condamnabilă. 10 vt (Pop) A tăia puțin ca să dea sângele. 11 vt (Pop; spc) A cresta în formă de cruce pleoapa ochilor la oi. 12 vr A privi cu asprime. 13 vt (Nob) A fixa pe cineva cu priviri cmnte. 14-15 vtr (D. sprâncene) A (se) încreți. 16-17 vtr (D. oameni) A apropia sprâncenele și a face cute verticale pe frunte, în semn de nemulțumire, de mânie, de îngrijorare, mirare etc. 18 vt (îvp) A tunde puțin mustățile.

CRUNTÁ vb. I v. încrunta.

CRUNTÁT, -Ă adj. v. încruntat.

ÎNCRUNTÁ, încrúnt, vb. I. Refl. 1. A face o cută pe frunte, între sprîncene (în semn de nemulțumire sau de mînie), a privi aspru. Se încruntau chiorîș dorobanții de la Agie. C. PETRESCU, A. R. 8. Drăguții mei, Nu-mi fiți dușmănei, Nu vă-ntunecați, Nu vă încruntați. ALECSANDRI, P. P. 117. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») Moș Gheorghe se încruntă la ele și le face semn să-și bage mințile în cap. SP. POPESCU, M. G. 37. ♦ Tranz. (Mai ales cu privire la sprîncene) A încreți, a strînge. Candachia nu știe ce să facă cu sprîncenele-i subțiri: să le-ncrunte ori să le însenineze. SADOVEANU, F. J. 688. Încruntă sprînceană și se oțărî de supărare. ISPIRESCU, U. 83. Tată – întrebă fata – de unde ai calul d-tale?... – La ce-ți trebuie s-o știi? zise el, încruntînd sprincenile. EMINESCU, N. 18. 2. (Învechit și popular, uneori urmat de determinări) A se umple de sînge, a se muia în sînge, a se roși. L-au scos din apă afară ca să nu se cufunde și să se încrunte toată apa cu sînge. SBIERA, P. 125. ◊ Refl. reciproc. Vierul cu dinții, leul cu unghiile, unul pre altul se încruntară. ȚICHINDEAL, F. 32. ◊ Tranz. Mi-l întreba S-aleagă ceva: Paloș să-și încrunte, Au luptă să lupte? TEODORESCU, P. P. 499. ♦ Tranz. (Cu privire la ochi) A înroși. Grecul beat paloșu-i da, Iar Vulcan cum îl lua, Ochii-n sînge-și încrunta. ALECSANDRI, P. P. 138. – Prez. ind. și: (rar) încruntez (CARAGIALE, O. I 45). – Variantă: (învechit și popular) cruntá, cruntez (BĂLCESCU, O. I 319, ȘEZ. VII 90), vb. I.

A ÎNCRUNTÁ încrúnt tranz. (sprâncenele sau fruntea) A face să se încrunte. [Sil. în-crun-] /în + a crunta

A SE ÎNCRUNTÁ mă încrúnt intranz. 1) A exprima nemulțumire (printr-o mină cruntă); a lua o înfățișare supărată. 2) înv. A se umple de sânge. /în + înv. a (se) crunta

încruntà v. 1. a (se) însângera: să se încrunte toată apa cu sânge; 2. a privi aspru, sălbatec: a încrunta ochii din sprâncene. [Lat. CRUENTARE].

încrúnt, a -á v. tr. (d. crunt). Vechĭ. Cruntez. Azĭ. Mă uĭt furios (sălbatic): a încrunta sprincenele, ochiĭ. V. intr. Încrunt din ochĭ, din sprincene, mă uĭt furios. V. refl. Mă uĭt furios: a te încrunta la cineva. – În Olt. și încront (Șez. 1922, 54).

încruntá (a ~) vb., ind. prez. 3 încrúntă

încruntá vb., ind. prez. 1 sg. încrúnt, 3 sg. și pl. încrúntă

ÎNCRUNTÁT adj., adv. 1. adj., adv. v. îmbufnat. 2. adj. întunecat, mohorât, posac, posomorât. (Om ~.)

ÎNCRUNTÁT adj. v. însângerat, sângerat.

ÎNCRUNTAT adj., adv. 1. adj., adv. chiorîș, îmbufnat, mohorît, posomorît. (Privire ~; ce te uiți așa ~ la mine?) 2. adj. întunecat, mohorât, posac, posomorît. (Om ~.)

încruntat adj. v. ÎNSÎNGERAT. SÎNGERAT.

ÎNCRUNTÁ vb. a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?)

ÎNCRUNTÁ vb. v. înroși, însângera, roși, sângera.

ÎNCRUNTA vb. a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Ce te-ai ~ astfel?)

încrunta vb. v. ÎNROȘI. ÎNSÎNGERA. ROȘI. SÎNGERA.

A se încrunta ≠ a se descrunta