încremenit, ~ă a [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 26/8 / Pl: ~iți, ~e / E: încremeni] 1 (Înv) Prefăcut în cremene Si: împietrit, pietrificat. 2 (Înv) De consistența cremenii. 3 (D. lucruri în mișcare) Oprit brusc pe loc. 4 (Reg; d. părți ale corpului) Amorțit. 5 (Fig) Rămas în nemișcare, înmărmurit de frică. 6 (Fig) Consternat. 7 Fix.

ÎNCREMENÍT, -Ă, încremeniți, -te, adj. Oprit brusc pe loc, rămas în nemișcare; înțepenit, nemișcat, neclintit; p. ext. (despre persoane) înmărmurit, înlemnit, consternat. Nu venea de nicăieri nici o adiere de vînt. Sus pe cer un uliu plutea într-o rotire largă, cu aripile desfăcute, încremenite ca într-un tablou. MIHALE, O. 409. Am stat încremenit sub groaza celor ce aveau să se întîmple. VLAHUȚĂ, O. A. 495. Holbînd ochii lung prin casă, o cuprinde spaimă și remîne încremenită. CREANGĂ, P. 27. Rămăsei încremenit la o așa ciudată priveliște. ALECSANDRI, C. 111. ◊ (Poetic) Fulger lung încremenit Mărginește munții negri în întregul asfințit. EMINESCU, O. I 148.

ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nicio mișcare, niciun gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

încremeni [At: DOSOFTEI, V. S. II, 21/2 / V: (cscj) ~na / Pl: ~nesc / E: în- + cremene] 1 vt (Înv) A preface ceva în cremene. 2 vi (D. lucruri în mișcare) A se opri în loc. 3-4 vtr (Fig) A (se) uimi. 5 vt (Îe) A-și ~ ochii A se holba la ceva sau cineva. 7 vi (Fig) A nu mai putea face nici o mișcare, nici un gest (de uimire sau) de groază. Si: a înlemni (1-2), a înmărmuri (3-4). 8 vi (Înv; fig) A îngheța. 9 vi A amorți.

ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A nu mai putea face nici o mișcare, nici un gest (de mirare, de groază etc.); a înlemni, a împietri. ♦ Tranz. A uimi. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. – În + cremene.

ÎNCREMENÍ, încremenesc, vb. IV. Intranz. 1. A rămîne nemișcat (de mirare, de frică, de groază etc.); a înmărmuri, a împietri, a înlemni. Încremeni de groază ca și cînd mișcarea și glasul mulțimii ar fi fost începutul unei noi răzvrătiri. REBREANU, R. II 277. Cînd a dat cu ochii de mine pe loc a încremenit. CREANGĂ, P. 86. Arald încremenise pe calu-i. EMINESCU, O. I 98. ◊ Fig. În tăcere, începu să cînte un corn de vînătoare departe, sus, în cer, sub ghețari, unde încremenise o lumină puternică trandafirie. SADOVEANU, O. V 610. Și pe-a degetelor vîrfuri în iatacul tăinuit Intră – unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Tranz. fact. Frumusețea tînărului, privirile lui pierdute cine știe unde, aerul extatic care-i lumina capul, încremeniră pe omul de afară. CARAGIALE, O. I 317. 2. (Despre lucruri în mișcare) A sta, a se opri locului. Suflările molatice de vînt încremeniră, zgomotul depărtat al văilor frămîntate de vijelia Bistriței amuți. HOGAȘ, DR. II 16. De fiori încremenește Largul apelor adînci. COȘBUC, P. II 12. Soarele părea că încremenise pe loc, încîlcit în crengile copacilor. VLAHUȚĂ, O. A. 120.

A ÎNCREMENÍ ~ésc 1. intranz. A pierde capacitatea de a se mișca (din cauza unor emoții puternice); a rămâne nemișcat; a înlemni; a împietri; a înmărmuri. ~ de spaimă. 2. tranz. A face să rămână nemișcat. /în + cremene

încremenì v. 1. a împietri: ori ce-i viu în lume, acum încremenește EM.; 2. a rămânea locului de mirare sau spaimă; fig. unde zidul într’un arc a ’ncremenit EM. [V. cremene].

încremenésc v. intr. (d. cremene; pol. krzemienić, a întări, a face vîrtos ca cremenea). Înlemnesc, înmărmuresc, împetresc, rămîn nemișcat de frică, mirare, frig ș. a. V. tr. Groaza îĭ încremenise.

încremení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 să încremeneáscă

încremení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încremenésc, imperf. 3 sg. încremeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. încremeneáscă

ÎNCREMENÍT adj. 1. v. înmărmurit. 2. fix, imobil, înlemnit, neclintit, nemișcat, pironit. (Cu ochii ~ți.)

ÎNCREMENIT adj. 1. împietrit, înlemnit, înmărmurit, înțepenit, neclintit, nemișcat, țeapăn, țintuit, (înv. și pop.) mărmurit, (înv. și reg.) stîlpit, (fig.) înghețat, înțelenit. (~ de spaimă, de uimire.) 2. fix, imobil, înlemnit, neclintit, nemișcat, pironit. (Cu ochii ~.)

ÎNCREMENÍ vb. 1. v. petrifica. 2. v. înmărmuri.

ÎNCREMENÍ vb. v. opri, sta.

ÎNCREMENI vb. 1. a împietri, a înlemni, a înmărmuri, a înțepeni, a (se) petrifica, (înv. și pop.) a mărmuri, (Mold. și Bucov.) a (se) întrecleți, (prin Transilv. și Ban.) a merei, (fig.) a (se) înțeleni. (Un personaj din basme care a ~.) 2. a împietri, a înlemni, a înmărmuri, a înțepeni, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă, de uimire.)

încremeni vb. v. OPRI. STA.