ÎMPOPOȚONÁRE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona.

împopoțonare sf [At: IORGA, B. 19 / Pl: ~nări / E: împopoțona] (Fam) Împodobire exagerată.

ÎMPOPOȚONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona.

ÎMPOPOȚONÁRE s. f. Acțiunea de a (se) împopoțona; înzorzonare.

ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec.

împopoțona vtr [At: NEGRUZZI, S. III, 75 / V: ~țăna / Pzi: ~nez / E: împopoța + împopona] (Fam) 1-2 A (se) împodobi peste măsură Si: (reg) a (se) împopona (1-2), a (se) împopoța (1-2), a (se) înzorzona.

ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec.

ÎMPOPOȚONÁ, împopoțonez, vb. I. Refl. A se găti, a se împodobi peste măsură (cu podoabe de prost gust); a se înzorzona. «Aia» iar s-a împopoțonat. Parcă e o pupăză. PAS, Z. I 81. Ia spune-mi, mă rog, ce te-ai împopoțonat așa? duhul ce ai ar trebui să-ți arăte că nu te prinde. NEGRUZZI, S. III 75. ◊ Tranz. Oamenii întind darurile pe amînă (= în mîini) ș-apoi împopoțonează pe fiecare cu darul lui. SEVASTOS, N. 303.

A ÎMPOPOȚONÁ ~éz tranz. (mai ales persoane) A găti cu prea multe podoabe (de prost gust); a înzestra cu zorzoane; a înzorzona. /Orig. nec.

împopoț(on)à v. Mold. a (se) găti cu afectațiune: gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă AL. fata babei era împopoțată CR. [Origină necunoscută].

împopoțonéz și împopoțéz (Mold. Munt.), împupuțéz (Trans.), înțoponéz (Munt.), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt.) și țorțonéz (Trans.) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). Înzorzonez, încarc cu prea multe haĭne și podoabe („ca mitocancele”). – La Ĭașĭ și împoschesc.

împopoțonáre (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonắrii

împopoțonáre s. f., g.-d. art. împopoțonării

împopoțoná (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțoneáză

împopoțoná vb., ind. prez. 1 sg. împopoțonéz, 3 sg. și pl. împopoțoneáză

ÎMPOPOȚONÁRE s. înzorzonare, (pop.) împoponare, înțoțonare. (~ unei persoane ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONARE s. înzorzonare, (pop.) împoponare, înțoțonare. (~ unei persoane ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONÁ vb. a (se) înzorzona, (pop.) a (se) împopona, a (se) înțoțona, a (se) zorzona. (S-a ~ ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONA vb. a (se) înzorzona, (pop.) a (se) împopona, a (se) înțoțona, a (se) zorzona. (S-a ~ ca o paparudă.)