îmbucătățire sf [At: CONTEMP., 1949, nr. 126, 13/5 / Pl: ~ri / E: îmbucătăți] Tăiere a ceva în bucăți Si: fragmentare.

ÎMBUCĂTĂȚÍRE, îmbucătățiri, s. f. Acțiunea de a îmbucătăți; fig. destrămare.

îmbucătăți vt [At: ARDELEANU, V. P. 213 / Pzi: ~țesc / E: în- + bucată] A tăia ceva în bucăți Si: a fragmenta, (rar) a îmbucăți.

ÎMBUCĂTĂȚÍ, îmbucătățesc, vb. IV. Tranz. A tăia în bucăți, a face bucăți. A îmbucătăți carnea.

A ÎMBUCĂTĂȚÍ ~ésc tranz. A tăia în bucăți; a face bucăți. /în + a bucătăți

îmbucă(tă)țì v. a tăia, a rupe în bucăți.

îmbucățésc saŭ îmbucătățésc v. tr. Prefac în bucățĭ. V. parlagiŭ.

îmbucătățíre (înv.) s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri

îmbucătățíre s. f., g.-d. art. îmbucătățírii; pl. îmbucătățíri

îmbucătățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 să îmbucătățeáscă

îmbucătățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbucătățésc, imperf. 3 sg. îmbucătățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbucătățeáscă

ÎMBUCĂTĂȚÍRE s. v. împărțire.

ÎMBUCĂTĂȚIRE s. dividere, divizare, diviziune, fracționare, fragmentare, împărțire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.)

ÎMBUCĂTĂȚÍ vb. 1. (reg.) a bucățeli, a bucăți, a rupturi. (De ce-ai ~ în halul ăsta carnea?) 2. v. împărți.

ÎMBUCĂTĂȚI vb. 1. (reg.) a bucățeli, a bucăți, a rupturi. (De ce-ai ~ în halul ăsta carnea?) 2. a despărți, a divide, a diviza, a fracționa, a fragmenta, a împărți, a scinda, a secționa, a separa, a tăia. (~ bucata în trei.)