destrămare sf [At: POLIZU / V: (pop) dis~ / Pl: ~mări / E: destrăma] 1 Pierdere a rezistenței unor materiale textile, țesături sau obiecte țesute ori confecționate din fire împletite, prin rărirea, desfacerea neregulată și ruperea firelor (datorită uzurii sau utilizări necorespunzătoare) Si: deșirare, rărire, zdrențuire, (rar) destrămat¹ (1), dezlânare, (înv) rânjire, (reg) desfirare, sitire. 2 Răspândire în toate părțile a norilor, a ceței, a fumului etc. Si: împrăștiere, risipire, spulberare, (rar) destrămat¹ (2). 3 Slăbire sau pierdere a puterii, rezistenței Si: descompunere, (rar) destrămat¹ (3). 4 Pierdere a coeziunii Si: dezmembrare, (rar) destrămat¹ (4). 5 Desfacere în părți componente Si: dezmembrare, (rar) destrămat¹ (5). 6 (Înv) Destrăbălare (2). 7 (Ccr) Vorbe, fapte destrăbălate.

DESTRĂMÁRE, destrămări, s. f. Acțiunea de a (se) destrăma. 1. Desfacere, deșirare. 2. Descompunere, dizolvare, dezmembrare, împrăștiere. [Bătrînul] socotea planul lui drept începutul destrămării. REBREANU, R. I 48. 3. (Învechit) Dezmăț, desfrîu; faptă sau vorbă desfrînată. Lăsa oricare patimi ș-oricare destrămări Să-i treacă peste frunte. MACEDONSKI, O. I 267.

destrămare f. fig. desfrâu.

destrămáre s. f., g.-d. art. destrămắrii; pl. destrămắri

destrămáre s. f., g.-d. art. destrămării; pl. destrămări

DESTRĂMÁRE s. 1. deșirare. (~ unei țesături.) 2. (rar) dezlânare. (~ unui pulover de lână.)

DESTRĂMÁRE s. v. dezmembrare.

DESTRĂMARE s. 1. deșirare. (~ unei țesături.) 2. (rar) dezlînare. (~ unui pulover de lînă.)

destrămare s. v. DEZMEMBRARE.