îmbogățire sf [At: (a. 1848) URICARIUL X, 10 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ri / E: îmbogăți] 1-2 (Determinare a cuiva să posede avere sau) posedare a unei averi Si: înavuțire (1-2). 3 Adăugare de noi elemente unui bun material sau spiritual Si: amplificare, dezvoltare, mărire.

ÎMBOGĂȚÍRE, îmbogățiri, s. f. Acțiunea de a (se) îmbogăți și rezultatul ei. 1. Înavuțire. Topîrceanu, ca și alți scriitori din generația sa, înțelegea că fusese victima unei sîngeroase înșelătorii, că războiul n-a fost decît un mijloc de îmbogățire a unor clici de exploatatori. V. ROM. aprilie 1953, 226. 2. Lărgire a sferei; dezvoltare, mărire. Care dintre ramificațiile pomenite pot da elemente de îmbogățire a fondului principal al limbii naționale? În primul rînd graiurile profesionale. GRAUR, F. L. 85.

îmbogăți vtr [At: CORESI, ap. GCR I, 27/32 / S și: (înv) înb~ / V: (înv; cscj) ~ța / Pzi: ~țesc / E: în- + bogat] 1-2 (A face să devină sau) a deveni bogat Si: a (se) înavuți (1-2), a (se) înstări (1-2), (îvp) a (se) bogăți. 3-4 A (se) adăuga noi elemente unui bun material sau spiritual Si: a (se) amplifica, a (se) dezvolta, a (se) mări.

ÎMBOGĂȚÍ, îmbogățesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre persoane) A agonisi bani mulți sau bunuri numeroase, a acumula bogății; a se înavuți. Cît era să cîștigăm de la dumneata? Ce, ne-mbogățeam din două lăzi? DUMITRIU, N. 260. Se îmbogățește văzînd cu ochii. REBREANU, R. I 72. Să nu spun minciuni, dar Ipate se îmbogățise însutit și înmiit. CREANGĂ, P. 153. 2. Tranz. (Cu privire la bunuri din domeniul material sau spiritual; adesea urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A adăuga noi elemente, a lărgi sfera, a face să devină mai cuprinzător, a mări, a dezvolta. [Filimon] a îmbogățit literatura romînă cu două scrieri de un adevărat merit: Slujnicarii și Ciocoii. GHICA, S. A. 80. ◊ Refl. Vocabularul continuă să se îmbogățească, pe măsură ce activitatea și gîndirea oamenilor se dezvoltă, și o dată cu aceasta se îmbogățește și fondul principal. GRAUR, F. L. 93. ♦ (Min.) A elimina o parte din substanțele sterile dintr-un minereu sau din cărbuni, mărind astfel procentul de substanță utilă.

A ÎMBOGĂȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să se îmbogățească. 2) (minereuri) A lipsi de substanțe străine. /în + bogat

A SE ÎMBOGĂȚÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bogat; a acumula în cantități mari bunuri materiale sau spirituale. 2) A se completa cu elemente noi. /în + bogat

îmbogățì v. a (se) face bogat.

îmbogățésc v. tr. Fac bogat. V. refl. Ajung bogat. – Vechĭ bogățésc.

îmbogățíre s. f., g.-d. art. îmbogățírii; pl. îmbogățíri

îmbogățíre s. f., g.-d. art. îmbogățírii; pl. îmbogățíri

îmbogățí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 să îmbogățeáscă

îmbogățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmbogățésc, imperf. 3 sg. îmbogățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îmbogățeáscă

ÎMBOGĂȚÍRE s. 1. căpătuială, căpătuire, chiverniseală, chivernisire, înavuțire, parvenire, pricopsire. (~ cuiva prin mijloace necinstite.) 2. v. concentrare.

ÎMBOGĂȚIRE s. căpătuială, căpătuire, chiverniseală, chivernisire, înavuțire, parvenire, pricopsire. (~ prin mijloace necinstite.)

ÎMBOGĂȚÍ vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se înavuți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se înavuți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

ÎMBOGĂȚI vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se înavuți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se înavuți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

A (se) îmbogăți ≠ a (se) ruina, a sărăci