îmbiere sf [At: PANN, P.V. I, 118/21 / S și: (înv) înb~ / P: ~bi-e~ / V: (reg) ~iare / Pl: ~ri / E: îmbia] (Pfm) 1 Îndemn stăruitor de a face sau a primi ceva Si: invitație, poftire, (pfm; rar) îmbială (1), îmbiat¹ (1), îmbietură (1). 2 (Rar) Ofertă a cuiva de a face ceva Si: (pfm; rar) îmbială (2), îmbiat¹ (2), îmbietură (2). 3 (Fig) Atracție spre ceva Si: (pfm; rar) îmbială (3), îmbiat¹ (3), îmbietură (3).

ÎMBIÉRE, îmbieri, s. f. Acțiunea de a îmbia și rezultatul ei; poftire, invitație, îndemn stăruitor. Pomîrlă a mormăit ceva, poate o îmbiere. GALAN, Z. R 376. Trei zile încheiate se sili Sila cu fel de fel de îmbieri, cu fel de fel de mîngîieri... ca să facă pe băiat să scoață macar un grai din gura lui, dar nu i-a stat prin putință cu nici un preț. POPESCU, B. III 125. – Pronunțat: -bi-e-.

îmbiere f. invitațiune: de îmbiere n’are nici habar PANN. [V. îmbià].

ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr. -bi-a] – Lat. *inviare.

îmbia [At: VARLAAM, C. 308/2 / S și: (înv) înb~ / P: ~bi-a / Pzi: ~ii, (înv) ~iu și ~iez / E: ns cf ml *inviare] (Pfm) 1-2 vtrr A (se) îndemna stăruitor să facă sau să primească ceva Si: a (se) invita, a (se) pofti. 3 vr (Rar) A se lăsa poftit. 4 vr (Rar) A se oferi. 5-6 vtr (Rar; d. persoane de sex opus) A (se) uni. 7 vt (Fig) A atrage.

ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) îndemna (stăruitor) să facă sau să primească ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr.: -bi-a] – Probabil lat. *inviare.

ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. A îndemna pe cineva cu stăruință (uneori cu rugăminți repetate) să facă ceva sau să primească ceva; a invita, a pofti. Poftim, stai și ospătează... hai! îl îmbie Ion Crîngașu, dar se întrerupse, văzînd cum tatăl lui se uita pieziș. CAMILAR, TEM. 10. Adineauri mă îmbiai să mă duci acasă în cabrioletul tău. C. PETRESCU, A. R. 30. Făt-Frumos... fu primit de Alb-împărat cu multă cinste și îmbiat cu felurite sorbeturi răcoritoare. POPESCU, B. I 11. ◊ Fig. Un tainic dor de viață mă îmbie. Simt inima bătîndu-mi tot mai vie. IOSIF, P. 14. ◊ Refl. reciproc. Începură a se îmbia unul pe altul. SBIERA, P. 22. ♦ Refl. (Rar) A se lăsa poftit. Zise către Ioaneș să o urmeze. Ioaneș nu se îmbie mult și merse fără frică după zînă. RETEGANUL, P. IV 11. ♦ A atrage. Îl îmbiau, ca pe fete, culorile și lucrurile gingașe. GALACTION, O. I 9. – Pronunțat: -bi-a.

A ÎMBIÁ îmbíi tranz. (persoane) A îndemna în mod insistent (să facă sau să accepte ceva). /<lat. inviare

îmbià v. a invita: smeul o îmbia să miroase florile ISP. [Lat. INVIARE].

îmbíĭ, a -á v. tr. (cp. cu lat. in-viare, a merge, a percurge. Îndemn: a îmbia să vie.

îmbiére (-bi-e-) s. f., g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri

îmbiére s. f. (sil. -bi-e-). g.-d. art. îmbiérii; pl. îmbiéri

îmbiá (a ~) (-bi-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 îmbíe, 1 pl. îmbiém (-bi-em); conj. prez. 1 și 2 sg. să îmbíi, 3 să îmbíe; ger. îmbiínd (-bi-ind)

îmbiá vb. (sil. -bi-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îmbíi, 3 sg. și pl. îmbíe (sil. -bi-e), 1 pl. îmbiém; ger. îmbiínd (sil. -bi-ind)

ÎMBIÉRE s. invitație.

ÎMBIERE s. invitație, poftire, (rar) îmbială.

ÎMBIÁ vb. 1. v. invita. 2. v. îndemna. 3. v. stimula.

ÎMBIÁ vb. v. ademeni, amăgi, atrage, ispiti, momi, seduce, tenta.

ÎMBIA vb. 1. a (se) invita, a (se) pofti, (grecism înv.) a (se) proscalisi. (I-a ~ la petrecere.) 2. a (se) îndemna, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la măritat.) 3. a îmboldi, a încuraja, a îndemna, a stimula. (Aprecierile lui m-au ~ să...)

îmbia vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ATRAGE. ISPITI. MOMI. SEDUCE. TENTA.

îmbiá (-íu, îmbiát), vb. – 1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al cărui sens propriu de „a înconjura” trecuse deja în limba clasică, ca cel de „a solicita”, cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun căsătorie”. Schimbarea de conjugare ambῑre › *ambiāre ca în accῑre › aciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare să fi fost acceptat. Totuși, pare mai sigur decît der. propusă de Pușcariu, Dacor., IV, 1319 și DAR (cf. REW 9295 și Graur, BL, V, 117), din lat. *inviāre „a obliga”, de la vis „forță”, sau decît cea a lui Scriban, din lat. *inviāre „a îndruma”. Din lat. *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieală, s. f. (invitație, rugăminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietură, s. f. (invitație); îmbiecios, adj. (care se lasă rugat).