ZĂVÓR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. Dispozitiv folosit pentru blocarea mecanică, comandată sau automată, a unuia dintre organele mobile principale ale unui aparat, ale unei mașini etc. 3. (Pop.; la pl.) Cătușe. 4. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor; răzlog. – Din sl. zavorŭ.

zăvor sn [At: PSALT. 229 / V: (îrg) zav~, (înv) zov~, (reg) zev~ / E: vsl завор] 1 Încuietoare la uși sau la porți (rar, la ferestre), constând dintr-o bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc Si: ivăr, încuietoare, (pop) rătez¹ (1), (reg) drug (32), (reg) reză, rigle² (1), zar² (1). 2 (Reg; lpl) Poartă la strunga oilor, alcătuită din doi stâlpi găuriți, numiți amnare, în care se introduc mai mulți pari, pentru a închide sau deschide strunga. 3 (Reg) Lemn folosit de ciobani la stână pentru a susține ceaunul la fiert Si: zăvodar¹ (1). 4 (Reg) Lemn folosit de ciobani pentru a pune rufele la uscat Si: (reg) zăvează (11), zăvodar¹ (2). 5 (Îrg; lpl) Gard rudimentar. 6 (Reg; csnp) Trecătoare prin gard sau peste gard. 7 (Reg) Fiecare dintre lemnele care se așază transversal între două garduri, formând o poartă rudimentară. 8 Dispozitiv care servește la blocarea unui organ mobil dintr-un sistem tehnic, putându-l fixa într-o anumită poziție Si: clichet, opritor, piedică, pinten. 9 (Pop) Parte a războiului de țesut alcătuită dintr-un lemn în care intră lopățica, cu ajutorul căruia se fixează sulul pe care se află urzeala Si: (pop) amnar (8), amnăruș, cârceie (7), întindeică, întinzător, întorcător. 10 (Reg; îf zevor) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 11 (Reg) Răzlog¹ (1). 12 (Reg) Fiecare dintre penele de lemn care se bat la capătul grindeiului la plug, pentru a face să se țină fierul în linie dreaptă și pentru a stabili adâncimea brazdei. 13 (Reg) Lemn în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriorii casei, pentru a înălța streașina. 14 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 15 (Pop; lpl) Cătușă (6). 16 (Spc) Cârlig din oțel călit așezat la țeava puștii. 17 (Reg) Despicătură lungă din trunchiul unui copac. 18 (Reg) Leaț întrebuințat la construirea gardurilor Si: răzlog.

zăvor s.n. 1 Încuietoare pentru uși, porți și ferestre, formată dintr-o bară metalică mică și mobilă ce intră într-o ureche fixată pe toc; ivăr. Zăvoarele nu sînt încă puse (SADOV.). 2 Dispozitiv care servește la blocarea mecanică, automată sau comandată, a unui organ mobil al unui sistem tehnic, putîndu-l fixa într-o anumită poziție; clichet, opritor, piedică. 3 (pop.; la pl.) Cătușe, fiare. 4 (reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor. 5 (reg.; la pl.) Poartă la strunga oilor, formată din doi stîlpi găuriți în care se introduc mai mulți pari, care, prin manevrarea lor, permit închiderea sau deschiderea strungii. • pl. -oare. /<sl. veche заворъ.

ZĂVÓR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. Dispozitiv folosit pentru blocarea mecanică, comandată sau automată, a unuia dintre organele mobile principale ale unui aparat, ale unei mașini etc. 3. (Pop.; la pl.) Cătușe, fiare. 4. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor; răzlog. – Din sl. zavorŭ.

ZĂVÓR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși (uneori și la ferestre), constînd dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr, rătez. La un ceas după miezul nopții au ajuns. S-au tras zăvoare, s-au deschis porți, căruța și călăreții au intrat; porțile s-au închis și au sunat zăvoarele iar. SADOVEANU, N. P. 37. Puse la ușă zăvorul de lemn și începu să sape. GALACTION, O. I 149. Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul, Și-am închis ușa la tindă Cu zăvorul. COȘBUC, P. I 102. ◊ Fig. Și-ai noștri toți dreptate vor, Dar vrerii lor ei pun zăvor. NECULUȚĂ, Ț. D. 50. Nici unul nu-ncearcă să rupă Tăcerea Un gînd li-e pe inimi zăvor. COȘBUC, P. I 290. ♦ Dispozitiv care servește la blocarea unui organ mobil dintr-un sistem tehnic, putîndu-l fixa într-o anumită poziție. 2. (Popular, la pl.) Cătușe, fiare. Acum e legat mai tare, Și de mini, și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. 3. (Regional) Răzlog.

ZĂVÓR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. (Pop., la pl.) Cătușe, fiare. 3. (Reg.) Răzlog. – Slav (v. sl. zavorŭ).

ZĂVÓR ~oáre n. 1) Încuietoare (la o ușă, la o fereastră etc.) constând dintr-o bară metalică mobilă, orizontală, care intră într-o ureche fixată pe toc. 2) Dispozitiv folosit pentru fixarea unor piese tehnice mobile. /<sl. zavoru

zăvor n. 1. drug de fier cu care se închide o poartă sau o ușă; 2. băț lung care oprește urzeala de pe sul. [Slav. ZAVORŬ, încuietoare].

zăvór n., pl. oare (vsl. zavorŭ, zavora, drug de’ncuĭat ușa, zatvorŭ, barieră [de unde ung. závár, zavor, zár], zatvoritĭ, a’ncuĭa. V. pridvor, sfarog). Pĭesa de fer care se’mpinge cu mîna orĭ cu cheĭa ca să’ncuĭ orĭ să descuĭ ușa. Un fel de opritoare la războĭu de țesut. – Și zovor (bibl. 1688). Și zar (Trans.), d. ung.

zevor sn vz zăvor

zovor¹ sn vz zăvor

zovór, V. zăvor.

zăvór s. n., pl. zăvoáre

zăvór s. n., pl. zăvoáre

ZĂVÓR s. ivăr, încuietoare, (pop.) rătez, (reg.) riglă, (prin Ban.) reză. (~ la o ușă.)

ZĂVÓR s. v. buhai, întinzător, întorcător, leat, slobozitor, șipcă.

ZĂVOR s. ivăr, încuietoare, (pop.) rătez, (reg.) riglă, (prin Ban.) reză. (~ la o ușă.)

zăvor s. v. BUHAI. ÎNTINZĂTOR. ÎNTORCĂTOR. LEAT. SLOBOZITOR. ȘIPCĂ.

ZĂVOÁRE s. pl. v. cătușe, fiare.

zăvoare s. pl. v. CĂTUȘE. FIARE.

zăvór (-oáre), s. f. – 1. Încuietoare, ivăr, închizătoare. – 2. Întinzător de urzeală. – 3. Așchie, țandără. Sl. zavorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 471; Conev 81), cf. slov. zavora, mag. závor, zár. Sensul 3 se explică prin folosirea frecventă a unei surcele ca ivăr. – Der. zăvorî, vb. (a închide, a încuia cu zăvorul). Din mag. zár provine zar, s. n. (zăvor).