RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc.; linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.

riglă¹ sf [At: (a. 1831) DOC. EC. 491 / Pl: ~le / E: ngr ρίγλα „regulă”] 1 Instrument plat, lung și drept, confecționat din lemn, din metal sau din material plastic, uneori gradat, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețele plane etc. Si: linie. 2 (Îs) ~ de calcul Instrument alcătuit dintr-o riglă¹ (1) fixă și una mobilă, care alunecă pe cea fixă, folosit pentru calcule rapide. 3 (Rar) Vergea cu care se nivelează banița prea plină. 4 Unealtă metalică (sau de lemn) folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. 5 Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 6 (Fig) Dâră (1). 7 (Înv) Rubrică.

riglă² sf [At: IONESCU-MUSCEL, ȚES 601 / V: reg~, ring~, ~lu smn, ~li sn (Pl și: rigluri), righil sm, ~găl (Pl: ~găle), righel sn (Pl: righele) / Pl: ~le / E: ger Riegel] 1 (Reg) Bucată de lemn sau de metal care servește de încuietoare la ușa casei Si: zăvor, rătez¹, zar. 2 (Reg) Scoabă din ușorul ușii, în care intră balamaua. 3 (Reg) Bucată de lemn aplicată orizontal (sau în diagonală) pe un element de construcție pentru a-l întări. 4 (Reg; mpl) Fiecare dintre grinzile pe care se sprijină podeaua de scândură a caselor și a grajdurilor. 5 (Reg) Leaț care se folosește la construcția gardului. 6 (Reg; îf righel) Punte pe care se urcă trunchiurile la joagăr. 7 (Reg) Barieră (1). 8 Piesă la războiul de țesut mecanic, care servește la conducerea și întinderea firelor de urzeală.

RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc., linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.

RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută de obicei din lemn sau din metal, uneori gradată, cu ajutorul căreia se trag linii drepte, se verifică suprafețele plane etc.; linie, lineal. Școlarii trăgeau cu rigla în caiete linii în lungiș. I. BOTEZ, ȘC. 27. [Profesorul] mai are și o riglă în mînă și astfel, îndată ce d-sa își arată nasul pe ușe, zgomotul haotic, ca prin farmec, stă înțelenit locului. CARAGIALE, N. F. 17. ◊ Fig. Pe fața mării, se deschidea ca în urma unei torpile vii un evantaliu imens de spumă albă, dantelată, cu rigle lungi, întinsă pînă la țărm. BART, E. 101. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru efectuarea calculelor rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care lunecă pe cea fixă, ambele avînd diviziuni logaritmice; înmulțirea și împărțirea se fac prin adunarea geometrică a diviziunilor corespunzătoare numerelor date de pe cele două rigle, citindu-se cu ajutorul unui cursor. 2. Piesă de lemn groasă și lată obținută prin tăierea dulapilor sau a scîndurilor groase.

RÍGLĂ ~e f. 1) Instrument format dintr-o bară gradată, folosit la trasarea unor linii drepte sau la măsurat; linie. ◊ ~ logaritmică (sau de calcul) instrument alcătuit dintr-o riglă fixă și una mobilă, folosit la efectuarea rapidă a unor calcule. 2) metal. Unealtă folosită în turnătorie pentru îndepărtarea și netezirea surplusului de amestec din cutia de formare. /<ngr. rígla

riglă f. instrument de tras linii drepte. [Gr. mod. (din it. REGOLA)].

ríglă f., pl. e (ngr. rigla, d. lat. regula, drug, șină, riglă, regulă). Mat. Linie lată de metal orĭ de lemn de tras liniĭ lungĭ pe hîrtie. V. alidadă și îndreptar.

rigli sfp vz riglă²

ríglă (ri-glă) s. f., g.-d. art. ríglei; pl. rígle

ríglă s. f. (sil. -glă), g.-d. art. ríglei; pl. rígle

RÍGLĂ s. 1. (TEHN.) linie, (Transilv.) lineal. (~ pentru trasarea unei figuri geometrice.) 2. (CONSTR.) cușac.

RÍGLĂ s. v. ivar, încuietoare, rubrică, zăvor.

RIGLĂ s. 1. (TEHN.) linie, (Transilv.) lineal. (~ pentru trasarea unei figuri geometrice.) 2. (CONSTR.) cușac.

riglă s. v. IVĂR. ÎNCUIETOARE. RUBRICĂ. ZĂVOR.