zeiță sf [At: PLEȘOIANU, T. I, 21/19 / Pl: ~te / E: zeu + -iță] 1 Zeitate (1) de sex feminin Si: (rar) zee (1), (înv) zână (1), (îvr) zeoaie, (rar) zeie (1), (îvr) zecie. 2 (Fig) Femeie foarte frumoasă Si: (fam) zână (2), (liv) zee (2), (rar) zeie (2), (îvr) zoaie. 3 (Fig) Femeie care reprezintă obiectul unei adorații, al unei mari iubiri, al unei stime deosebite etc. Si: (fig) idol, (fam) zână (3), (liv) zee (3), (rar) zeie (3), (îvr) zoaie (3).

zeiță s.f 1 Zeitate de sex feminin; zeie, (înv.) zee, zînă. Așa ni-l voiră zeițele sorții (BLA.). ◊ Fig. Ziarele erau pline doar de atacuri veninoase... în numele „democrației”, zeița la modă (POPOV.). 2 Fig. Femeie foarte frumoasă; femeie care reprezintă obiectul unei adorații, al unei mari iubiri. Ei îndurau veseli... despotismul ei de zeiță locală (CA. PETR.). • pl. -e. /zeu + -iță.

ZEÍȚĂ, zeițe s. f. Divinitate feminină.

ZEÍȚĂ, zeițe, s. f. Divinitate păgână feminină. – Din zeu + suf. -iță.

ZEÍȚĂ zeíțe f. 1) Divinitate la păgâni; zeitate. 2) fig. fam. Femeie înzestrată cu însușiri fizice și morale excepționale. 3) fig. Femeie foarte frumoasă. /zeu + suf. ~iță

zeiță f. 1. divinitate păgână de sex femenin; 2. femeie foarte frumoasă.

*zeíță f., pl. e (d. zeŭ). Divinitate fabuloasă de sex feminin, zînă. Fig. Femeĭe foarte frumoasă. – Uniĭ încearcă să zică (la sing. numaĭ) zeĭe.

zeíță s. f., g.-d. art. zeíței; pl. zeíțe

zeíță s. f., g.-d. art. zeíței; pl. zeíțe

ZEÍȚĂ s. (BIS.) (înv.) dumnezeie, dumnezeoaică, zeie, zână. (~ frumuseții, Afrodita.)

ZEIȚĂ s. (BIS.) (înv.) dumnezeie, dumnezeoaică, zeie, zînă. (~ frumuseții, Afrodita.)