zbughi¹ i [At: ODOBESCU, ap. TDRG / V: ~a, zbuchi / E: fo] Cuvânt care sugerează o săritură peste un obstacol sau o plecare precipitată, o pornire în fugă.

zbughi¹ interj. Cuvînt care sugerează o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. Eu zbughi peste gard, în grădină (DELAVR.). • și zbughia, zbuchi interj. /onomat.

ZBUGHI¹ interj; Exclamație care însoțește, într-o narațiune, săritura peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. Eu zbughi peste gard, în grădină. DELAVRANCEA, O. II 275. – Variantă: zbúghia (DELAVRANCEA, S. 40) interj.

ZBUGHI¹ interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbúghia interj.]

ZBUGHI interj. (se folosește în timpul unei sărituri peste un obstacol sau a unei fugi pe neașteptate dintr-un loc). /Orig. nec.

zbuchi i vz zbughi¹

zbughia i vz zbughi¹

zbughia interj. v. zbughi¹.

ZBÚGHIA interj. v. zbughi¹.

sbughio! int. indică o fugă precipitată: sbughio, înapoi lângă sobă! ISP. [Abstras din sbughì].

zbughi¹ interj.

zbughi interj.

ZBUGHI interj. țuști!, (rar) zvâc!, (prin Munt.) tâlvâc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufiș.)

ZBUGHI interj. țuști!, (rar) zvîc!, (prin Munt.) tîlvîc!, (Transilv. și Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufiș.)