VĂTUÍT, -Ă, vătuiți, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Căptușit cu vată sau cu vatelină; p. ext. capitonat. – V. vătui¹.

vătuit¹ sn [At: DDRF / Pl: ? / E: vătui²] (Rar) 1-2 Vătuire (1-2). 3 (Pex) Capitonare (1).

vătuit² sn [At: PSALT. SCH. 73/3 / V: ~ă sf / E: vătui³] 1 (Îvr; în limbajul bisericesc) Promisiune solemnă Si: (înv) făgăduit¹ (3). 2 (Îf vătuită) Rânduială impusă.

vătuit³, ~ă a [At: MAN. SĂN. 66/23 / Pl: ~iți, ~e / E: vătui²] 1 (D. haine) Căptușit cu vată sau cu vatelină. 2 (D. plăpumi) Umplut cu vată sau cu lână și matlasat. 3 (Pex) Capitonat (1). 4 (Fig) Cu sonoritate scăzută.

vătuit, -ă adj. (despre obiecte de îmbrăcăminte, plăpumî) Care este căptușit cu vată sau cu vatelină. ♦ Ext. Capitonat. • pl. -ți, -te. /v. vătui².

VĂTUÍT, -Ă, vătuiți, -te, adj. Căptușit cu vată; p. ext. capitonat. Din cupeul vătuit suia în iatacul căldicel. GALACTION, O. I 303. ◊ Fig. Pantazi... văzînd că afară se pusese pe ninsoare cu viscol, se claustră în vătuita sa locuință, unde făcu noapte. M. I. CARAGIALE, C. 97.

VĂTUÍT adj. (pop.) bumbăcit. (Haină ~.)

VĂTUÍT adj. v. înăbușit, înfundat, slab, stins, surd.

VĂTUÍT s. v. vătuire.

VĂTUIT adj. (pop.) bumbăcit. (Haină ~.)

vătuit adj. v. ÎNĂBUȘIT. ÎNFUNDAT. SLAB. STINS. SURD.

VĂTUIT s. vătuire, (pop.) bumbăceală, bumbăcire, bumbăcit. (~ unei haine.)