VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

vânturatic, ~ă a [At: HELIADE, O. II, 316 / V: ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: vânturi (pll vânt) + -atic] 1 (Îvr) Vântos (1). 2 (Rar) Nestatornic. 3 (Rar) Flușturatic (2).

VÂNTURÁTIC, -Ă, vânturatici, -ce, adj. (Rar; și substantivat) Neserios, ușuratic, nestatornic, flușturatic. – Vânturi (pl. lui vânt) + suf. -atic.

VÂNTURÁTIC ~că (~ci, ~ce) Care își schimbă ușor convingerile; nestatornic. /a vântura + suf. ~atic

vânturatic a. fig. flușturatic.

vînturatec, -ă adj. v. vînturatic.

vînturatic, -ă adj. Care este neserios, ușuratic, nestatornic, flușturatic. Elena întrerupse monologul lui vînturatec (D. ZAMF.). ◊ (subst.) Îl considera un vînturatic. • pl. -ci, -ce. și vînturatec, -ă adj. /vînturi, pl. lui vînt + -atic.

VÎNTURÁTIC, -Ă, vînturatici, -e, adj. (Rar) Neserios, ușuratic, flușturatic. Elena întrerupse monologul lui vînturatic. D. ZAMFIRESCU, R. 60.

vînturátic, -ă adj. Cam vînturat, cam zvăpăĭat, sturlubatic, fluturatic. – Și zv-.

vânturátic (rar) adj. m., pl. vânturátici; f. vânturátică, pl. vânturátice

vânturátic adj. m., pl. vânturátici; f. sg. vânturátică, pl. vânturátice

VÂNTURÁTIC adj. v. neserios.

VÎNTURATIC adj. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, zvînturat, zvînturatic, (livr.) futil, (pop.) spulberatic, (reg.) zărpălatic, zburalic, zburdalnic, (Mold.) sprințar, zbrehui, (înv.) vînturos. (Un bărbat ~).