VIOÁRĂ¹, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

vioară¹ [At: BUDAI DELEANU, Ț. 185 / P: vi-oa~ / V: (reg) ~ală ~re / Pl: ~re / E: pbl ml *vivula (<vivus)] 1 a (Pop; d. apă) Limpede. 2 sf (Pop; d. apă; îla) Limpede ~ sau limpede ca (ori cum e) ~ra, ca ~ra, (limpede) ca (și) ~, curată ca ~ra Foarte limpede.

vioară² sf [At: LB / P: vi-oa~ / Pl: ~ori / E: ml viola] (Reg) 1 (Șîc ~- neagră) Toporaș (Viola odorata). 2 (Șîc ~-galbenă, ~-roșie) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele mici, rotunde-ovale, crestate, de culoare verde-deschis, acoperite cu peri, cu flori plăcut mirositoare, galbene-aurii, bătând uneori în brun Si: micsandră, micșunea, violă¹ (2), (reg) foaltină, levcoaie-galbenă, viorea-galbenă (Cheiranthus cheiri). 3 (Șîs ~-roșie) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simplă sau ramificată, cu frunzele acoperite cu peri cenușii și cu florile plăcut mirositoare, roșii sau albe Si: micsandră, micșunea, violă¹ (3), viorea-roșie, viorea-galbenă, viorea-de-ferești, (reg) foaltină, garoafă, șiboi (Matthiola incana). 4 (Îc) ~-de-noapte Plantă erbacee din familia cruciferelor cu frunzele oval-lanceolate, ascuțite și dințate, cu florile purpurii sau violete, plăcut mirositoare, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândește seara Si: micșunea, mirodenie, nopticoasă, floarea-nopții, violă-de-noapte, violă-de-primăvară, viorea-de-noapte, (reg) șibiog (Hesperis matronalis). 5 (Îac) Plantă erbacee din familia cruciferelor cu florile galbene-verzui, plăcut mirositoare, care crește la marginea pădurilor Si: mirodenie, floarea-nopții (Hesperis tristis).

vioară³ sf [At: TELEMAH I, 71^r/13 / P: vi-oa~ / Pl: ~ori, (înv) ~re / G-D: art.: ~orii, (înv) ~rei, ~orei / E: ns cf it viola] 1 Instrument muzical alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, având întinse pe una dintre fețe patru coarde care vibrează când sunt atinse cu arcușul sau când sunt ciupite Si: violină¹ (1), (reg) ceteră (2), diblă¹ (1), scripcă¹, (îvr) violiță, (frî) violon¹ (1), (grî; rar) violi. 2 (Pex) (Parte de) melodie interpretată la vioară³ (1). 3-4 (Pm) Violonist (1-2). 5 (Îs) ~ra (sau ~) întâi (ori primă) Primul violonist al unei orchestre care îl poate înlocui pe dirijor Si: concertmaistru (1). 6 Arta de violonist. 7 (Pex) Meseria de violonist. 8 Studiul artei interpretative la vioară³ (1). 9 (Mrn) Mufă (cu doi scripeți) a cărei carcasă are forma unei viori³ (1).

vioară¹ adj. (pop.; despre ape curgătoare) Care este limpede, cristalin, clar. ◊ (subst.) Limpede (sau curat) vioară sau ca (cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. • sil. vi-oa-. pl. -e. /probabil lat. *vīvula < vīvus, -a, -um.

vioară² s.f. (bot.; reg.) 1 Toporaș (Viola odorata). 2 Compus: vioară-roșie = micsandră (Cheiranthus cheiri). • sil. vi-oa-. pl. -e. /lat. viŏla.

vioară³ s.f. (muz.) 1 Instrument muzical, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță, avînd întinse pe una dintre fețe patru coarde care vibrează cînd sînt atinse cu arcușul sau cînd sînt ciupite; violină, scripcă. ♦ Ext. Parte de melodie sau melodie interpretată la vioară. De departe se auzea o vioară. ♦ Meton. Persoană care cîntă (cu măiestrie) la acest instrument, care are profesiunea de cîntăreț la acest instrument; violonist. În orchestră mai avea nevoie de două viori. ◊ Vioara întîi (sau primă) = a) primul violonist al unei orchestre simfonice, de cameră etc., care îl poate înlocui pe dirijor; concertmaistru; b) fig. persoană, acțiune, fapt etc. de mare importanță. Este vioara întîi în colectivul de redactori ai ziarului. 2 Arta sau meseria de violonist. Dacă e violonist, intelectualul să-și reia vioara (CĂL.). ♦ Studiul artei interpretative la vioară. • sil. vi-oa-. pl. viori, -e. /cf. it. viola.

VIOÁRĂ¹, vioare, adj. (Pop.; despre ape curgătoare) Limpede, cristalin, clar. ◊ (Substantivat) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, ca lacrima. [Pr.: -vi-oa-] – Probabil lat. *vivula (< vivus).

VIOÁRĂ¹ adj. f. (Popular, despre ape curgătoare) Limpede, cristalin. Dunăre, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Să te pun în călimară, Să te scriu pe-o hîrtioară, S-o trimet la maica-n țară. MAT. FOLK. 376. Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Să-mi cernesc cu ea catrința Ca să-mi jelesc pre bădița. MARIAN, NU. 245. Prutule, apă vioară, Face-te-ai neagră cerneală, Spuma ta o mesișoară, Stuhul tău o penișoară, Ca să scriu o hîrtioară. ȘEZ. I 47. ♦ (Substantivat, în expr.) Limpede (sau curat) vioară sau ca (sau cum e) vioara = foarte limpede, limpede ca lacrima. Apa curgea pe de o sută de părți, limpede ca vioara. ISPIRESCU, L. 244.

VIOÁRĂ³ ~e adj. (despre ape curgătoare) Care este foarte curată; albastră ca vioreaua; limpede; cristalină. /<lat. vivula

vioară f. în locuțiunea apa limpede că vioara (ISP.), curată ca cristalul. [Origină necunoscută].

1) vioáră f., pl. orĭ, rar oare (dim. d. viŭ saŭ lat. *vívula, adică „vioaĭe, care te învie, te înviorează cînd o beĭ saŭ o auzĭ”; it. sp. pg. viola, pv. viula, vfr. [d. *vivelle] vielle. V. înviorez). Munt. ș. a. Apă limpede ca vioara, apă foarte limpede și rece, care te înviorează cînd o beĭ. Scripcă, un instrument muzical cu patru coarde care se ține în mîna stîngă și din care se cîntă făcînd să scîrțîĭe coardele cu arcușu. V. violă și violoncel.

!vioáră¹ (pop.) (vi-oa-) adj. f., pl. vioáre

vioară adj. f. (sil. vi-oa-)

VIOÁRĂ adj. v. clar, cristalin, curat, limpede, pur, transparent.

vioară adj. v. CLAR. CRISTALIN. CURAT. LIMPEDE. PUR. TRANSPARENT.