opțiuni
  • info

14 definiții pentru vindecător

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. – Vindeca + suf. -ător.

vindecător, ~oare [At: CORESI, EV. 20 / V: (înv) ~iu, ~dic~ sm / Pl: ~i, ~oare / E: vindeca1 + -ător (8-10) cf lat vindex] 1-2 sm (Asr) Persoană care vindecă (1, 7). 3-4 sm (Asr) Persoană care pretinde că poate vindeca (1, 7). 5 sm (Bis) Mântuitor. 6-7 a (D. medicamente, metode) Care vindecă (1, 7). 8-9 a (D. medicamente, metode) Căruia i se atribuie însușirea de a vindeca (1, 7). 10 sm (Înv) Ocrotitor. 11 sm (Înv) Salvator. 12 sm (Înv) Răzbunător.

vindecător, -oare s.m., s.f., adj. 1 adj. (despre medicamente, leacuri, metode etc.) Care vindecă; lecuitor, tămăduitor. Îmi doream un somn adînc și vindecător (BRĂT.). 2 s.m., s.f. Persoană care vindecă sau care pretinde că poate vindeca. Vindecătorii... n-au știut de unde să înceapă lecuirea (ARGH.). • pl. -ori, -oare. și vindecătoriu s.m. /vindeca + -ător.

VINDECĂTÓR, -OÁRE, vindecători, -oare, adj. Care are însușirea de a alina sau de a vindeca. Scrisul lui și-l voia ca un balsam vindecător. C. PETRESCU, C. V. 122. Îmi doream un somn adine și vindecător. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 9. Un izvor a cărui apă avea putere vindecătoare. ȘEZ. III 236. ◊ (Substantivat) Vindecătoru-ngriji-va de rană și asupra-i va pune leacuri alese. MURNU, I. 73.

VINDECĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care vindecă; cu proprietatea de a vindeca; tămăduitor; lecuitor. /v. a vindeca

vindecător a. și m. care vindecă.

vindecătoriu s.m. v. vindecător.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

vindecătór adj. m., pl. vindecătóri; f. sg. și pl. vindecătoáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

VINDECĂTÓR adj. întremător, lecuitor, tămăduitor, (înv.) vrăciuitor. (O cură ~oare.)

VINDECĂTÓR adj. v. curativ.

VINDECĂTOR adj. întremător, lecuitor, tămăduitor, (înv.) vrăciuitor. (O cură ~.)

vindecător adj. v. CURATIV.

vindecătoare s. v. USTUROIȚĂ.

Intrare: vindecător
vindecător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vindecător
  • vindecătorul
  • vindecătoru‑
  • vindecătoare
  • vindecătoarea
plural
  • vindecători
  • vindecătorii
  • vindecătoare
  • vindecătoarele
genitiv-dativ singular
  • vindecător
  • vindecătorului
  • vindecătoare
  • vindecătoarei
plural
  • vindecători
  • vindecătorilor
  • vindecătoare
  • vindecătoarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

vindecător, vindecătoareadjectiv

  • 1. Care vindecă. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: curativ lecuitor tămăduitor
    • format_quote Scrisul lui și-l voia ca un balsam vindecător. C. PETRESCU, C. V. 122. DLRLC
    • format_quote Îmi doream un somn adînc și vindecător. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 9. DLRLC
    • format_quote Un izvor a cărui apă avea putere vindecătoare. ȘEZ. III 236. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat Vindecătoru-ngriji-va de rană și asupra-i va pune leacuri alese. MURNU, I. 73. DLRLC
etimologie:
  • Vindeca + sufix -ător. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.