victorie² sf [At: ALECSANDRI, O. P. 141 / V: ~ia / Pl: ~ii / E: fr victoria] Trăsură de lux, descoperită, cu două locuri (folosită în trecut).

victorie³ sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ii / E: nct] 1 (Mun) Sortiment de satin pentru căptușit rochiile. 2 (Mun; Mol) Tuplan¹ (scrobit).

victorie¹ sf [At: N. COSTIN, LET. II, 69/8 / Pl: ~ii / E: lat victoria, fr victoire] 1 Succes repurtat asupra inamicului într-un război¹, într-o bătălie, într-o revoluție (armată) etc. Si: biruință (2), izbândă. 2 Succes obținut asupra unui adversar sau a unei grupări adverse într-o competiție. 3 (Spc) Reușită într-o competiție sportivă. 4 Impunere a unei valori morale, spirituale, intelectuale (rezultată prin confuntarea dintre realități opuse) Si: triumf. 5 Succes moral obținut prin dominarea propriilor instincte, pasiuni etc. 6 Succes obținut prin înfăptuirea unui ideal (depășind unele dificultăți). 7 Rezultat remarcabil într-o activitate.

victorie² s.f. Trăsură de lux, descoperită, cu două locuri (folosită în trecut). • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. victoire.

victorie¹ s.f. 1 Succes repurtat asupra inamicului într-un conflict armat, într-un război, într-o bătălie, într-o revoluție; biruință, izbîndă. Victoriile lui Ștefan cel Mare împotriva turcilor. 2 Succes (împotriva unui rival) obținut într-o competiție sportivă, într-un concurs, la un examen etc. 3 Afirmare, impunere, supremație a unei valori morale, a unei idei, a unei teorii, a unei politici etc. asupra altora opuse. Creația este pentru el o victorie asupra materiei (VIANU). 4 Succes, rezultat deosebit de bun obținut prin înfăptuirea unui țel, a unui ideal (depășind obstacole, dificultăți). Medicamentul reprezenta o victorie a medicinei. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<lat. victorĭa, -ae, fr. victoire.

VICTÓRIE, victorii, s. f. 1. Succes în război, în luptă; biruință, izbîndă. Armata romînă a obținut o mare victorie pe frontul de la Mărășești. 2. Succes obținut într-o competiție, la un concurs. Echipa noastră de fotbal a obținut victoria. 3. Fig. Biruință a unei idei, a unei teorii sau a unei politici asupra altora opuse; reușita unui principiu. Victoria socialismului în U.R.S.S. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. Victoria metalurgiștilor de la Hunedoara.

VICTÓRIE s.f. 1. Biruință, izbândă (într-un război, într-o luptă etc.). 2. Succes obținut împotriva unui rival. 3. Biruință a unei idei, a unui principiu etc. ♦ Rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. [Gen. -iei. / < lat. victoria].

VICTÓRIE s. f. 1. biruință, izbândă (într-un război). 2. succes împotriva unui rival; reușită într-o competiție. 3. biruință a unei idei, a unui principiu etc. ◊ rezultat deosebit obținut într-un domeniu de activitate. (< lat. victoria)

VICTÓRIE ~i f. Succes deplin obținut printr-un efort deosebit (într-un domeniu); biruință; izbândă. A repurtat o ~. [G.-D. victoriei. Sil. -ri-e] /<lat. victoria, fr. victoire

victorie f. 1. învingerea inamicului; 2. izbândă asupra altora sau peste sine însuș; 3. Mit. victoria divinizată; 4. statua Victoriei.

*victórie f. (lat. victoria, fr. victoire). Biruință, izbîndă: a repurta o victorie. Succes, reușită. Un fel de trăsură boĭerească maĭ înaltă la spate (cum îs maĭ toate birjile astăzĭ). Mold. Tulpan scrobit (în Munt. tulpan topit). Munt. Un fel de satin de căptușit rochiile.

victórie (-ri-e) s. f., art. victória (-ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (-ri-i-)

victórie s. f. (sil. -ri-e), art. victória (sil. -ri-a), g.-d. art. victóriei; pl. victórii, art. victóriile (sil. -ri-i-)

VICTÓRIE s. 1. v. biruință. 2. izbândă, reușită, succes. (~ echipei de handbal.)

VICTORIE s. 1. biruință, izbîndă. (O mare ~ în luptă.) 2. izbîndă, reușită, succes. (~ echipei de handbal.)

Victorie ≠ eșec, înfrângere

victórie (-ii), s. f. – 1. Biruință. – 2. Trăsură cu cai. Lat. victoria (sec. XIX). – Der. victorios, adj., din fr. victorieux.

VICTORIE. Subst. Victorie, biruință, biruire, învingere, înfrîngere, izbîndă, triumf, triumfare (rar); succes, reușită, reușire (rar), izbutire. Glorie, mărire, onoare, slavă, fală, faimă, renume. Laurii victoriei. Învingător, biruitor. Adj. Victorios, biruitor, învingător, izbînditor (rar), triumfător; triumfal, triumfalnic (neobișnuit). Învins. Vb. A fi victorios, a ieși victorios, a obține (a repurta) o victorie; a birui a învinge, a înfrînge, a izbîndi, a triumfa; a repurta un succes, a reuși, a izbuti. A se acoperi de glorie. Adv. (În mod) victorios. V. cîștig, glorie, succes.

victórie, adj. – (ref. la oi) Jumătate roșie, jumătate neagră (Precup, 1926). – Et. nec.

victórie, adj. – (ref. la oi) Jumătate roșie, jumătate neagră (Precup 1926). – Et. nec.

victorie s. f., sg. meci de fotbal jucat de două echipe la o singură poartă.