veștejit, ~ă a [At: N. TEST. (1684), 201^r/14 / V: vest~, (îrg) ~ezit, vestezit / Pl: ~iți, ~e / E: veșteji] 1 (D. plante, părți ale plantelor etc.) Veșted (1). 2 (D. oameni; d. părți ale corpului omenesc) Veșted (4). 3 (Pex; d. oameni) Îmbătrânit. 4 (Pex; d. oameni) Fanat (2). 5 (Rar; fig; d. culori) Veșted (9).

veștejit, -ă adj. Care este veșted, ofilit. • pl. -ți, -te. și vestejit, -ă, (pop.) veștezit, -ă adj. /v. veșteji.

VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. (Și în forma vestejit ) 1. (Despre plante și părți ale lor; p. ext. despre locul unde cresc plantele) Veșted (1). Vîntu-o foaie vestejită Mi-au adus, mișcînd fereasta. EMINESCU, O. I 125. Vesela verde cîmpie acu-i tristă, veștejită. ALECSANDRI, P. A. 111. Trandafir roșu-nflorit Și la urmă vestejit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. 2. Fig. (Despre oameni și părți ale corpului lor) Veșted (2). Smaranda, veștejită înainte de vreme, își șterse lacrimile cu colțul basmalei și zîmbi fericită un moment. REBREANU, R. I 140. Fira privea... Doi bujori tînjiți, Doi ochi veștejiți. COȘBUC, P. II 160. Ne-ați venit apoi... Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil. EMINESCU, O. I 151. – Variante: veștezít, -ă (EMINESCU, N. 79), vestejít, -ă adj.

veștejit a. care a ajuns veșted; veștejit fără de vreme EM.

vestejit, ~ă a vz veștejit

veștezit, ~ă a vz veștejit

vestejit, -ă adj. v. veștejit.

veștezit, -ă adj. v. veștejit.

VEȘTEJÍT adj. v. ofilit.

VEȘTEJÍT adj. v. fanat, trecut.

VEȘTEJIT adj. galben, îngălbenit, ofilit, pălit, trecut, uscat, veșted, (pop.) gălbenit, (reg.) pîhăvit, (Mold. și Bucov.) ugilit. (O plantă, o floare ~.)

veștejit adj. v. FANAT. TRECUT.