veghere sf [At: AMIRAS, LET. III, 161/36 / V: (înv) vig~ / Pl: ~ri / E: veghea] 1 (Rar; și, înv, în construcții cu verbele „a sta”, „a ședea”, de care se leagă prin pp „în”, „la”) Veghe (1). 2 (Înv) Avertizare (2). 3 (Înv) Învățătură de minte. 4 (Îvr; îs) Bună ~ Evlavie (2). 5-6 Veghe (8-9). 7 (Nob; îs) Lampă de ~ Lampă de veghe (10). 8 Veghe (11). 9 (Rar; lpl) Eforturi (1). 10 Atenție susținută. 11 Preocupare (pentru ...).

veghere s.f. 1 Faptul de a veghea; veghe, vegheat. 2 Pază, strajă. • pl. -i. /v. veghea.

VEGHÉRE, vegheri, s. f. Acțiunea de a veghea; veghe (1). Topită de veghere bunica toarce, toarce, Cu mințile p-aiurea, cătînd la foc pierdută. IOSIF, PATR. 11. Fețișoara ei palidă de veghere. EMINESCU, N. 59. S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, P. A. 117. ◊ Fig. Strașnica veghere-a vremii cu nimic n-o amăgești. După anii duși în neguri nu te mai uita cu jale. VLAHUȚĂ, O. A. I 34. ♦ (Rar) Pază, strajă; veghe (2). Dar cît va bate inima-n mine, Eu în veghere la luptă-oi sta. ALECSANDRI, P. A. 99.

veghere f. 1. acțiunea de a veghia; 2. starea celui ce veghiază; 3. fig. mare atențiune; 4. pl. silință mare și îndelungă la studii, la o producțiune a minții.

veghére f. Acțiunea de a veghea, de a nu dormi: nopțĭ de veghere.

veghére s. f., g.-d. art. veghérii; pl. veghéri

veghére s. f., g.-d. art. veghérii; pl. veghéri

veghez, -ghiază 3, -gheze 3 conj., -ghiam 1 imp., -ghere inf. s., -ghetor adj. v.

VEGHÉRE s. 1. v. păzire. 2. v. pază.

VEGHÉRE s. v. atenție, băgare de seamă, circumspecție, grijă, luare-aminte, nesomn, precauție, prevedere, prudență, trezie, veghe.

VEGHERE s. 1. păzire, străjuire, supraveghere. (~ porților cetății.) 2. pază, strajă, străjuire, supraveghere, veghe, (rar) păzit, priveghi, (înv. și pop.) priveghere, (reg.) păzeală, (înv.) nazirie, păzire. (Serviciul de ~.)

veghere s. v. ATENȚIE. BĂGARE DE SEAMĂ. CIRCUMSPECȚIE. GRIJĂ. LUARE-AMINTE. NESOMN. PRECAUȚIE. PREVEDERE. PRUDENȚĂ. TREZIE. VEGHE.