VAJAÍT¹ vajaituri s. n. Faptul de a vajai; zgomot caracteristic produs de ceva care vajaie; vajaiala vajaitura vajaire. [Var.: (reg.) vajiít s. n.] V. vajai.

vajait¹ sn [At: HELIADE O. I. 183 / V: ~jait ~iet ~jiet vojait voj~ / Pl: ~uri / E: vajai] 1 Mishcare in aer a unui corp a unui obiect insotzita de zgomotul caracteristic Si: vajaire (1) vajaiala (1) vajaitura (1). 2 Zgomot caracteristic puternic prelungit shi vibrant produs de vant de un shuvoi sau de un curs de apa de arbori mishcatzi de vant etc. Si: vajaire (2) vajaiala (2) vajaitura (2). 3 (Pex) Zgomot puternic shi vibrant produs de diferite corpuri care strabat cu viteza aerul Si: vajaire (3) vajaiala (3) vajaitura (3). 4 (Pgn) Zgomot puternic shi vibrant Si: vajaire (4) vajaiala (4) vajaitura (4). 5 Falsa senzatzie de zgomot determinata de fluxul marit al sangelui Si: vajaiala (5) vajaitura (5). 6 (Pex) Ametzeala (1). 7 Zumzait de albine. 8 Huruit al unei mashini al unui motor in timpul functzionarii Si: vajaire (5) zumzait. 9 (Ccr) Loc de cadere a apei Si: cataracta (reg) vajoi.

vajait² ~a [At: GANE ap. CADE / V: vajiit a vajait a sm ~jeit a / Pl: ~itzi ~e / E: vajai] 1 a (D. copaci) Care este batut de vant. 23 sm a (Fam) (Om) zapacit. 4 a (Fam; spc) Ametzit de bautura Si: cherchelit.

VAJAÍT¹ vajaituri s. n. Faptul de a vajai; zgomot caracteristic produs de ceva care vajaie; vajaiala vajaitura vajaire. [Var.: (reg.) vajiit s. n.] V. vajai.

VAJAÍT ~uri n. 1) v. A VAJAI. 2) Sunet caracteristic produs de un obiect sau de o insecta care vajaie. /v. a vajai

vajait¹ sn vz vajait¹

vijiit s.n. v. vijiit¹.

vijiit¹ s.n. Faptul de a vijii; zgomot caracteristic produs de ceva care vijiie; vijiiala vijiire vijiitura. Adormii in vijiitul stufishului de copaci ce inconjura k un cring aceasta casa departata (BACOV.). • pl. uri. shi (reg.) vijiit s.n. /v. vijii.

vijiit² a adj. (despre oameni) Care este ametzit (de bautura) cherchelit. Macar cas eu cam vijiit dai vorba caciula din cap inca nu mia picat (SADOV.). • pl. tzi te. /v. vijii.

VIJIÍT s. n. v. vijiit.

VIJIIÉT s. n. v. Vijiit.

VIJIÍT¹ vijiituri s. n. Faptul de a vijii; zgomot caracteristic produs de suflarea vijelioasa a vintuiui sau de curgerea navalnica a apei. De departe dintrun coltz al iazului venea vijiitul inabushit al unui opust. SADOVEANU O. I 379. Nu se auzeau alte zgomote decit... vijiitul infundat al shuvoiului din dosul casei. GALACTION O. I 160. Apropiatzi de mal prin vijiitul luncii deosebiram deodata umbra unui shlep. DUNAREANU CH. 95. Variante: vijiít (regional) vijiiét (SBIERA P. 85) s. n.

vajait n. urletul vantului.

vijiít n. pl. urĭ. Sunet vijiit: vijiitu vintuluĭ al funiilor corabiiĭ al gloantzelor.

vajaít s. n. pl. vajaíturi

vajaít s. n. pl. vajaíturi

VAJAÍT s. 1. v. shuierat. 2. v. tziuitura.

VIJIIT s. 1. shuier shuierare shuierat shuieratura vijiiala vijiire vijiitura vuiet. (~ vintului.) 2. piuit piuitura shuierat shuieratura tziuit tziuitura vijiitura (rar) piuiala. (~ glontzului.)