ULTRÁJ ultraje s. n. Ofensa insulta amenintzare. ♦ (Jur.) Infractziune care consta in insulta calomnie amenintzare ori alte acte de violentza ori de vatamare corporala impotriva unui functzionar aflat in exercitziul functziunii; p. gener. jignire ofensa (grava) amenintzare act de violentza impotriva cuiva. [Var.: ultrágiu s. n.] Dupa fr. outrage it. oltraggio.

ultraj sn [At: HELIADE O. I 202 / V: (inv) ~agiu (Pl: ~agii shi inv ~age) sn / Pl: ~e / E: it oltraggio fr outrage] 13 Jignire amenintzare ori violentza impotriva cuiva. 4 Infractziune constand in jignirea amenintzarea ori violentarea unui reprezentant al autoritatzii publice aflat in exercitziul functziunii. 5 (Is) ~ contra bunelor moravuri Infractziune constand in savarshirea in public a unor acte sau gesturi reprobabile ori in rostirea de cuvinte sau expresii indecente.

ULTRÁJ ultraje s. n. Ofensa insulta amenintzare act de violentza impotriva unui reprezentant al autoritatzii publice aflat in exercitziul functziunii (shi care constituie o infractziune); p. gener. jignire ofensa (grava) amenintzare act de violentza impotriva cuiva. [Var.: ultrágiu s. n.] Dupa fr. outrage it. oltraggio.

ULTRÁJ ultraje s. n. Ofensa jignire insulta (in special adusa unui reprezentant al autoritatzii publice aflat in exercitziul functziunii). Numi recunosc nici o vina. SHi nici dumneavoastra dreptul de a ma judeca... Ultraj adus in instantza. BARANGAMORARU F. 78. Varianta: ultrágiu ultragii (BART S. M. 89 MACEDONSKI O. II 139) s. n.

ULTRÁJ s.n. Insulta adusa unui reprezentant al autoritatzii publice in exercitziul functziunii; (p. ext.) ofensa insulta la adresa cuiva; jignire. [Var. ultragiu s.n. / cf. fr. outrage < lat. ultra peste].

ULTRÁJ s. n. insulta adusa unui reprezentant al autoritatzii publice in exercitziul functziunii; (p. ext.) ofensa jignire adusa cuiva. (dupa fr. outrage it. oltraggio)

ULTRÁJ ~e n. 1) Ofensa adusa unei persoane oficiale (aflate in exercitziul functziunii) constand din vorbe gesturi sau amenintzari. 2) Jignire grava. /<fr. oultrage it. oltraggio

ultraj n. insulta grava mai ales in contra agentzilor fortzei publice (= fr. outrage).

ultragiu sn vz ultraj

ULTRÁGIU s.n. v. ultraj.

ULTRÁGIU ~i n. v. ULTRAJ.

*ultrágiŭ n. shi áj n. pl. e (fr. outrage d. outrer a duce prea departe d. outre lat. ultra dincolo; it. oltraggio). Injuria (ofensa) cea maĭ grava cu vorba saŭ cu fapta. Insulta unuĭ functzionar in exercitziu functziuniĭ. Fig. Minuire proasta jignire: ultragiu arteĭ moraleĭ. Ultragiu anilor urmele batrinetziĭ.

ultráj s. n. pl. ultráje

ultráj s. n. pl. ultráje

ultraj

ultraj je.

ULTRÁJ s. v. afront injurie insulta jignire ocara ofensa rushine umilintza.

ultraj s. v. AFRONT. INJURIE. INSULTA. JIGNIRE. OCARA. OFENSA. RUSHINE. UMILINTZA.

ultráj (je) s. n. Ofensa insulta adusa autoritatzii. Var. ultragiu. It. oltraggio cf. fr. outrage. Der. ultragia vb. (a comite un ultraj).