TĂU¹, tắuri, s. n. 1. (Reg.) Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.

tău² sn [At: PSALT. HUR. 86^v/2 / V: (reg) tâu, tou / Pl: ~ri, (îvr) ~re, (reg) tăie, tauă / E: mg tό] 1 (Trs) Lac. 2 (Reg) Cantitate mare de apă, acumulată prin stăvilirea unui curs de apă Si: iaz. 3 (Reg) Loc pentru scăldat, amenajat prin zăgăzuirea unei ape curgătoare sau într-o scobitură a albiei unui râu. 4 (Reg) Apă foarte adâncă. 5 (Reg) Vârtej. 6 (înv; pan) Prăpastie. 7 (Reg; îs) ~ lacului Formă de relief asemănătoare cu fundul unui lac. 8 (Trs) Apă stătătoare permanentă, puțin adâncă, cu o bogată vegetație acvatică Si: baltă, (reg) tăoaie. 9 (Reg; euf; îs) Dumnezeul ăl din ~ Dracul (1). 10 (Reg) Noroi. 11 (Reg) Apă de ploaie adunată într-o adâncitură de teren. 12 (Reg) Groapă cu apă sau cu noroi Si: băltoacă. 13 (Reg) Apărie.

tău³ s [At: BL II, 191 / Pl: ? / E: rrm tav] (Arg) Funie (1).

tău⁴ s [At: CV 1951, nr. 9-10, 47 / Pl: ? / E: nct] (Mun) Cupă făcută din lemn de tei, cu care se bea apă din fântână.

TĂU¹, tắuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac (glaciar); iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Din magh. tó.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare, puțin adîncă și noroioasă; baltă, băltoacă. Din locurile cele de dedesubt, din tău, știa că trebuie să suie mistreții. SADOVEANU, O. A. II 175. Vara în tău, toamna la ghindă... porcii lui Turcalete creșteau. GALACTION, O. I 291. Bade, de urîtul tău, Face-m-oi trestie-n tău. MARIAN, O. II 346. Bade, de dorul tău, mă topesc ca inu-n tău. HODOȘ, P. P. 33. ♦ Lac, iezer. Tatăl tău... mîndra ți-a aflat Și pe dîns-a aruncat Într-un tău adînc și lat. ALECSANDRI, P. P. 21. 2. (Învechit) Prăpastie, abis. (Fig.) Șters vederii de tăul nopții, a pornit-o cu multă fereală spre miazănoapte, unde zărise pădurea. POPA, V. 75.

TĂU¹, tăuri, s. n. 1. Apă stătătoare puțin adâncă; baltă. ♦ Lac, iezer. 2. (Înv.) Prăpastie, abis. – Magh. tó.

TĂU¹ ~ ri n. 1) Apă stătătoare noroioasă și de adâncime mică. 2) Lac de munte; iezer. 3) înv. Prăpastie fără fund; hău; abis; genune. /<ung. tó

TĂU s. n. (Mold., Ban., Criș.,Trans. SV) Lac, iezer. A: Rumpse în pustie apă și tău în pămînt însătat. DM, 2^r; cf. DPRS, 132^r. C: Vor vedea oamenii cei răi tăul celu de focu. MISC. SEC. XVII, 124^r, Tĕu. Stagnum. AC,374. Să mă ducă în rai cu diboli și în tău cu îngeri.OG, 388; cf. N. TEST. (1648), apud TEW; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; VISKI, apud TEW; LEX. MARS., 222, 237. ♦ Prăpastie, abis, genune. A: Iară aceia ce-mi cearcă răul, Fără de veaste să-i soarbă tăul. DOSOFTEI, PS. Sări șearpele gios în căscătura tăului și cădzură dealurile îmbe preste șearpe, de vindecară tăul si-l asămănară de să feace șes. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. to. Vezi și tăușor. Cf. r î b n i c .

tău n. Mold. Tr. baltă: pe dâns’a aruncat într’un tău adânc și lat POP.; draci din tău, demoni cari trăesc în ape: vârcolacii, dracii din tău AL. [Ung. TÓ, lac].

1) tăŭ n., pl. urĭ (ung. tó. V. heleșteŭ și istăŭ). Trans. Nord. Baltă.

tău³ (reg.) s. n., art. tắul; pl. tắuri

tău s. n., art. tăul; pl. tăuri

TĂU s. v. abis, adânc, baltă, băltoacă, frânghie, funie, iezer, lac, mâl, mlaștină, mocirlă, nămol, noroi, prăpastie, smârc.

tău s. v. ABIS. ADÎNC. BALTĂ. BĂLTOACĂ. FRÎNGHIE. FUNIE. IEZER. LAC. MÎL. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. NĂMOL. NOROI. PRĂPASTIE. SMÎRC.

tău, tăuri, s.n. – (reg.) 1. Apă stătătoare, lac, baltă, mlaștină: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALRRM, 1973: 682). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar, 1980: 63). 2. Lac glaciar. ♦ (top.) Tăul Roșu, lac situat în bazinul Vaserului (într-o căldare glaciară), sub Vârful Pietrosul Bardăului (1.850 m), în Parcul Național Munții Maramureșului (Timur, 2007: 88). Tăul cu zerni (șerpi), lac situat într-o pădure de fag în apropiere de satul Văleni (com. Călinești), format în urma unei alunecări de teren (Timur, 2007: 37). Tăul fără fund, lac natural situat lângă băile vechi de la Ocna-Șugatag; este cel mai adânc lac de mină din Maramureș (32,9 m) (Pânzariu, 1969, cf. Timur, 2007: 53). Tăul Morărenilor (Tăul în Tăciunoasa, Tăul Brebului, Iezerul Brebului), lac de baraj natural, format prin alunecarea unei coline, care a barat pârâul ce se varsă în Valea Neagră, afluent al râului Mara. Este situat pe Piemontul Gutâiului, în hotarul satului Breb, la altitudine de 825 m; are o adâncime maximă de 20 m (Monumente, 1976: 60; Timur, 2007: 44-48). Tăul Chendroaiei (Tăul de sub Gutâi, Iezerul Gutâiului), mlaștină cu două ochiuri de apă în centru, situat sub Creasta Cocoșului, în Munții Gutâi, la altitudine de 1.043 m (Timur, 2007: 67). Tăul lui Dumitru, mlaștină situată într-un crater vulcanic, la altitudine de 1.200 m, în hotarul localității Sat Șugatag (Ardelean, Bereș, 2000: 33). Tăurile de la Hoteni (Tinoavele plutitoare de la Hoteni), mlaștini situate la altitudine de 530 m, în zona Piemontului Gutâi; aici vegetează cele două plante ierbivore: roua-cerului și otrățelul-de-baltă (Timur, 2007: 49-50). Tăul cu Mușchi este situat în Parcul Național Munții Maramureșului, la 1.450 m altitudine (Bârlea, 1983, cf. Timur, 2007: 92). Tăul Muced, în bazinul superior al Văii Izei, pe creasta principală a Munților Rodnei, pe Muntele Bătrâna (Timur, 2007: 27). Tăul Obcioarei, mlaștină în Munții Rodnei, într-o pădure de molid. În partea centrală se află două lacuri adânci (Ardelean, Bereș, 2000: 34). Tăul Roșu, carieră de andezit situată pe pârâul Jidevoaia, afluent al văii Firiza (Posea, 1980: 125). ♦ (onom.) Tău, nume de familie în Maramureș. – Din magh. tó „lac” (Șăineanu, Scriban; DLRM, DEX, MDA).

tău, -uri, s.n. – 1. Apă stătătoare, lac, baltă: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALR 1973: 682). 2. Lac glaciar. Tăul lui Dumitru, rezervație naturală situată la poalele vârfului Pleșca Mare (1292 m). Tăul Morărenilor, lac natural în versantul nordic al Munților Gutâi (Breb). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar 1980: 63). – Din magh. tó „lac”.