TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., sb. turpina.

tulpină² sf vz tulichină

tulpină¹ sf [At: DOSOFTEI, PS. 87/10 / V: (reg) strup~, tâlp~, trop~, trup~, trupli~, turp~ / Pl: ~ni, (rar) ~ne / E: vsl *троупина cf bg трупина, srb trupina] 1 Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile și prin care trece seva la diverse părți ale plantei Si: trunchi² (1). 2 Parte a unei plante erbacee din care pornesc ramurile și franzele. 3 (Reg; îs) ~na cozii Rădăcina cozii. 4 (Reg; îs) ~na cornului Partea mai groasă, de la baza cornului unui animal. 5 (Reg; îs) ~na morii Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 6 (Olt; îf trupina) Butuc de vie. 7 (Reg; șîs ~ sălbatică) Portaltoi. 8 (Pfm; fig) Corp omenesc. 9 (Înv; fig) Corp de moșie. 10 (Îvp) Parte a tulpinii (1) unui copac rămasă (în pământ) după tăiere Si: buștean. 11 (Reg) Butucul rotarului. 12 (Pop) Partea de la mijloc a unui stog, a unei căpițe de fân etc. dintre podină și vârf. 13 (Reg) Scorbură. 14 (Înv; fig) Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane Si: neam, spiță, viță. 15 (Înv; fig) Limbă care stă la baza unei familii de limbi. 16 (Lin; înv; fig) Temă¹ (7).

TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană, care susține ramurile, frunzele, florile și fructele și prin care trece seva la diverse părți ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile și frunzele. 2. Temă a unui cuvânt. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., scr. turpina.

TULPÍNĂ, tulpini, s. f. 1. Partea unui arbore cuprinsă între rădăcină și coroană (v. trunchi); parte a unor plante erbacee din care dau ramurile și frunzele (v. lujer, vrej, fir). Era o tulpină ierboasă, plină de boboci galbeni și care semănau surprinzător cu florile trandafirului. GALACTION, O. I 349. Un om care se ascundea într-o tulpină Scorburoasă. DAVILA, V. V. 40. Iaca mătușa Mărioara c-o jordie în mînă la tulpina cireșului. CREANGĂ, A. 48. Două flori dintr-o grădină, Amîndouă-ntr-o tulpină, Crescute din rădăcină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 73. ◊ Fig. Fiecare voia parcă să primească ziua aniversării Marii Revoluții, tulpină a lumii noi socialiste, cu mai multă bucurie, cu mai mult fast. STANCU, U.R.S.S. 45. ♦ (Rar) Partea de la mijloc a unui stog, a unei căpițe de fîn. Aici era un băiat pe-o tulpină de fîn și se juca cu ouă roșii în mînă. ȘEZ. II 26. 2. Fig. Origine a unui popor, a unei familii. – Pl. și: tulpine (TOPÎRCEANU, B. 44).

TULPÍNĂ ~i f. Parte a unei plante de la rădăcină în sus, din care pornesc ramurile și frunzele. [G.-D. tulpinii] /<sl. trupina

tulpină f. 1. partea arborelui care iese din pământ și face ramuri; 2. fig. trunchiu genealogic: tulpina Basarabilor; 3. Bot. tulipină. [Formă paralelă cu trupină = serb. TRUPINA, trunchiu].

tulpínă și (nord) turpínă și trupínă f., pl. ĭ și e (bg. sîrb. trupina, trunchĭ [d. trup, trunchĭ, trup], de unde s’a făcut turpină, tulpină). Trunchĭ, cotor: ca doĭ brazĭ dintr’o tulpină (Hora Uniriĭ). Fig. Linie genealogică: tulpina Basarabilor. Rădăcină gramaticală: doŭă cuvinte tot dintr’o tulpină. Mijlocu stoguluĭ, partea dintre podină și vîrf (nord). – În est pop. truchínă. V. vlăstar.

tulipină (tulichină) f. mic arbust veninos ale cărui fructe sunt niște boabe de mărimea mazării (Daphne mezereum). [Și tulpină, după lemnu-i frumos].

tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni

tulpínă s. f., g.-d. art. tulpínii; pl. tulpíni

tulpină, pl. tulpini

tulpină, -ni.

TULPÍNĂ s. I. 1. v. trunchi. 2. tulpină târâtoare = stolon. 3. v. lujer. 4. (BOT.) cotor, tuleu, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.) 4. tulpină târâtoare v. stolon. II. v. spiță.

TULPÍNĂ s. v. matcă, talon, temă.

TULPINĂ s. (BOT.) 1. trunchi, (înv. și reg.) steblă. (~ de copac.) 2. lujer. (~ de iris.) 3. cotor, tuleu, (reg.) beldie. (~ la plantele erbacee mari.)

tulpină s. v. MATCĂ. TALON. TEMĂ.

tulpínă (-ni), s. f. – 1. Trunchi de copac. – 2. Tijă centrală a unei plante. – Var. trupină, turpină. Bg., sb. trupina, de la trupŭ, cf. trup (Cihac, II, 425; Tiktin). Forma înv. este trupină, din care pare să se fi dezvoltat *trulpină, cu l expresiv; r s-ar fi disimilat într-o fază posterioară.

TULPINĂ. Subst. Tulpină, tulpiniță (dim.), trunchi, trunchiuleț (dim.), truchină (reg.), lujan (reg.). Tulpină lemnoasă; tulpină păioasă; tulpină tîrîtoare; tulpină agățătoare; tulpină subterană. Cocean, tuleu, strujan, tujlean (reg.), turjan (reg.), hlujan (reg.). Steblă (pop.), stebluță (dim., pop.), lujer, vrej, tijă; curpen, fir, strug (reg.), mustăți (pop.). Pai. Bulb, rizom, tubercul. V. arbori, arbuști.