TRASÉU trasee s. n. Drum care il parcurge (in mod permanent) un vehicul sau o persoana; ruta. ♦ Linie directzie care o are un drum o cale ferata etc. ♦ Distantza marcata care trebuie strabatuta de concurentzii la o proba sportiva. ♦ Drum parcurs in spatziu de un corp in mishcare; traiectorie. Din fr. tracé.

traseu sn [At: GHICA S. 563 / Pl: ~see (inv) ~ri / E: fr trace] 1 Proiectzie pe un plan orizontal a axei principale a unei lucrari tehnice (drum cale ferata etc). 2 Drum care il urmeaza un vehicul un calator Si: parcurs ruta traiect (2). 3 Parcurs marcat care trebuie strabatut de concurentzi intro anumita proba sportiva. 4 Drumul care este intins un fir telefonic. 5 Linie lasata pe o hartie de un aparat inregistrator.

TRASÉU trasee s. n. Drum care il parcurge (in mod permanent) un vehicul sau o fiintza; ruta. ♦ Linie directzie care o are un drum o cale ferata etc. ♦ Drum special amenajat care trebuie sal strabata concurentzii la o proba sportiva. ♦ Drum parcurs in spatziu de un corp in mishcare; traiectorie. Din fr. tracé.

TRASÉU trasee s. n. Drum urmat de un vehicul; linie strabatuta de un drum de o cale ferata etc. Cu cit ne departam de Moscova trecind... printre sate adormite adunate manunchi linga traseu cu atit noaptea devine mai alba. STANCU U.R.S.S. 105. Linia sherpuita se numea pe limba lor de ingineri shi de shefi de echipa: traseu. PAS L. I 164. Domnul inginer este invitat sa continue traseul inainte pina la obor. GHICA S. 563. ♦ Drum de obicei special amenajat care trebuie sal strabata concurentzii la o proba sportiva.

TRASÉU s.n. Drum parcurs de un vehicul; linia axa unui drum a unui canal a unei cai ferate etc. [Pl. ee euri. / < fr. tracé].

TRASÉU s. n. 1. drum (de) parcurs de un vehicul; axa unui drum a unui canal a unei cai ferate etc. ◊ distantza marcata care trebuie strabatuta de concurentzi intro proba sportiva. ◊ traiectorie. 2. proiectzie pe un plan a axei principale a unei lucrari tehnice. (< fr. tracé)

TRASÉU ~e n. 1) Directzie urmata de o cale de comunicatzie (shosea canal cale ferata etc.). 2) Cale prestabilita urmata cu o anumita regularitate de un vehicul sau de o fiintza; ruta; itinerar; drum. 3) Drum in spatziu parcurs de un corp in mishcare; traiectorie. ~ stelar. ~ul unui proiectil. /<fr. tracé

traseu n. reprezentarea prin linii a conturelor unui desen unui plan (= fr. tracé).

*traséŭ n. pl. ee shi eĭe (fr. tracé). Linie strabatuta: traseu drumuluĭ de fer transiberian. V. traĭect.

traséushcoála s. n. Drum folosit anume de shcolile de shoferi ◊ „[...] Sufera shi controlul pe traseeleshcoala unde elevii fac practica.” Sc. 24 VI 65 p. 5 (din traseu + shcoala)

traséu s. n. art. traséul; pl. trasée

traséu s. n. art. traséul; pl. trasée

traseu pl. trasee

traseu seuri.

TRASÉU s. 1. v. ruta. 2. v. linie. 3. v. traiectorie.

TRASEU s. 1. drum itinerar parcurs ruta traiect traiectorie (astazi rar) marshrut (inv. in Mold.) shleau. (~ urmat de un vehicul.) 2. itinerar linie. (~ aerian BucureshtiParis.) 3. traiect traiectorie. (~ parcurs de un proiectil.)

a face traseul expr. (d. prostituate) a ieshi la acostat clientzi.

a se shlefui pe traseu expr. (intl.) a se initzia sau a se perfectziona in mai multe tipuri de infractziuni in timpul perioadei de detentzie.

baiat de traseu expr. (detz.) tip cumsecade om de treaba.