tină sf [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 469/28 / Pl: (îvr) ~ni, (reg) ~nuri / E: vsl тина] 1 (Trs; Mol) Noroi¹. 2 (Reg; îe) A scoate pe cineva din ~ A ajuta pe cineva să iasă din starea de mizerie. 3 (Înv; fig) Ticăloșie (3). 4 (Reg) Pământ. 5 (Reg) Lut. 6 (Îrg) Jeg. 7 (Reg; îlav) Nici cât ~ sub o unghie Foarte puțin. 8 (Reg; îal) Deloc. 9 (Reg; îe) Și-ar mânca (și) ~na de sub unghie Se spune despre un om foarte zgârcit. 10 (Reg) Pastă de culoare neagră.

TÍNĂ s. f. (Regional) 1. Noroi. Aștepta în întuneric și tină, ca după o ploaie. SADOVEANU, M. C. 53. În capătul din dreapta al șanțului, în tină, Stă singur la o parte un om care suspină. ALECSANDRI, P. A. 213. Că mi-i fața ca huma Și inima ca tina. ȘEZ. I 213. Dă, bade, tot prin grădină, Că nu-i găsi neam de tină, Ci tot iarbă înverzită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 406. ◊ Fig. Căci flamura cea roșă, cu umbra-i de dreptate, Sfințește-a ta viață de tină și păcate. EMINESCU, O. I 63. Ai ridicat un om din tina ticăloșiei. BOLINTINEANU, O. 401. 2. Pămînt. Minuni plăpînde plămădim din tină. BENIUC, V. 7. Spuneți că-i omul o lumină Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin? Nici o scînteie-ntr-însul nu-i candidă și plină, Murdară este raza-i ca globul cel de tină. EMINESCU. O. I 56. 3. (Învechit) Murdărie, necurățenie. Să va șterge mai întîi tina după piept și din obraz. PISCUPESCU, O. 303.

TÍNĂ f. pop. 1) Pământ muiat de apa ploilor sau a zăpezilor topite; noroi; glod. 2) Loc cu asemenea pământ. 3) fig. Mediu nesănătos, care contribuie la degradarea personalității. 4) fig. Faptă sau vorbă nedemnă; murdărie. [G.-D. tinei] /<sl. tina

tină f. Tr. noroiu. [Slav. TINA].

tínă f. fără pl. (vsl. rus. tina, noroĭ, bg. tinĕa; turc. ar. tin, noroĭ). Rar azĭ. Noroĭ. – În Olt. tinál, n., pl. urĭ.

tínă (reg.) s. f., g.-d. art. tínei

tínă s. f., g.-d. art. tínei

TÍNĂ s. v. argilă, clisă, humă, jeg, lut, mâl, mocirlă, murdărie, nămol, necurățenie, noroi, pământ.

tină s. v. ARGILĂ. CLISĂ. HUMĂ. JEG. LUT. MÎL. MOCIRLĂ. MURDĂRIE. NĂMOL. NECURĂȚENIE. NOROI. PĂMÎNT.

TIGVĂ DE TÍNĂ s v. pepene.

tigvă de tină s. v. PEPENE.

tínă (-ni), s. f. – Noroi, nămol, glod. Sl. (ceh., rus.) tina (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 411). Se folosește mai ales în Trans. – Der. tinos, adj. (noroios, mocirlos); tinoavă, s. f. (Trans. de N, mocirlă, baltă de noroi); întina, vb. (a murdări cu noroi, a umple de noroi; a păta; a prihăni).

tínă, s.f. – (reg.) 1. Noroi: „La a mé inimă-i t’ină / Cum i vara la fântână” (Calendar, 1980: 57). 2. Pământ, lut, glod. – Din sl. tina „noroi” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).

tínă, s.f. – Noroi; pământ, lut, glod: „La a mé inimă-i t’ină / Cum i vara la fântână” (Calendar 1980: 57). – Sl. tina.