TÁBIE tabii s. f. (Inv.) 1. Ridicatura de pamant construita in jurul unui loc intarit pentru al apara. 2. Tabara (1); reduta. [Pl. shi: tabii] Din tc. tabya.

tabie sf [At: M. COSTIN O. 82 / P: ~bie / A shi: ~bie / Pl: ~i (pop) tabii / E: tc tabiya bg табия srb tabija] 1 (Inv) Parapet de pamant construit in jurul unui loc intarit spre al apara Si: fortificatzie intaritura reduta tabara (1) (inv) bashta. 2 (Ivr) Partea superioara a unui zid de aparare Si: meterez. 3 (Pex) Trupe militare protejate de o tabie (1) sau care se afla in interiorul unei redute. 4 Tabara militara Si: castru. 5 (Pex; reg) Armata¹ (1). 6 (Olt) SHantz¹ (care delimiteaza un teren cultivat).

TÁBIE tabii s. f. (Inv.) 1. Ridicatura de pamant construita in jurul unui loc intarit spre al apara. 2. Tabara (1); reduta. [Pl. shi: tabii] Din tc. tabya.

TÁBIE tabii shi tabii s. f. 1. (Invechit shi arhaizant) Masiv de pamint construit in jurul unui loc intarit spre al apara; bastion reduta. Sar putea k intro buna zi acest steag tricolor sa fie implintat pe vreo tabie turceasca. CAMIL PETRESCU O. II 222. A scos o carte shia intrebat nu cumva e vreo urma de tabie pe aice k in cartea acea nemtzeasca zicea k pe locurile astea trebuie sa fie tabia a XVIIIa! ANGHEL PR. 177. Ishi asheza la Stoineshti tabara se shantzui bine shi i facu tabii. BALCESCU O. II 97. 2. Tabara. Aproape de liniile dushmanilor spre Grivitza sentinelele ascunse in tufishuri shin gropi stapineau cu ochii mishcarile tabiilor. SADOVEANU O. VI 30. Dar aceshti soli pusera atita vreme intru... lunga lor petrecere in tabia otomana incit se intoarsera in Polonia de abia dupa un an. ARHIVA R. I 102. Accentuat shi: tabíe.

tabie f. bastion reduta: acolo ridicara Nemtzii o tabie intre riu shi sat BALC. [Turc. TABIA].

tábie f. pl. tabiĭ shi tabiĭ (turc. tabiá d. ar. ta’biĭe; ngr. tábia). Reduta: o tabie adeca o bashta den afara de shantzurĭ (Cost. 1 281). Dolj. SHantzu care desparte satu de ogor.

!tabie (inv.) (desp. bie) s. f. art. tabia (desp. bia) g.d. art. tabiei; pl. tabii art. tabiile (desp. bii)

tábie (inv.) (bie) s. f. art. tábia (bia) g.d. art. tábiei; pl. tắbii/tábii art. tắbiile/tábiile (bii)

tábie s. f. (sil. bie) art. tabia (sil. bia) g.d. art. tábiei; pl. tabii/tábii art. tabiile/tábiile (sil. bii)

TÁBIE s. v. bastion campament castru lagar reduta tabara.

tabie s. v. BASTION. CAMPAMENT. CASTRU. LAGAR. REDUTA. TABARA.

tábie (i) s. f. Reduta. Mr. tabvie. Tc. tabia din arab. ta’bija (SHeineanu III 115; Lokotsch 1969) cf. ngr. τάμπια. Sec. XVII inv.