SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren; p. ext. porțiunea dislocată. 3. Ruină, dărâmătură. 4. (Pop.) Hernie. – Surpa + suf. -ătură.

surpătură sf [At: MOLNAR, D. / V: (îrg) ~rup~, (reg) ~pit~, ~rupit~ / Pl: ~ri, (îvr) ~re / E: surpa + -ătură] 1 Surpare (1). 2 Scufundare (5). 3 Loc (prăpăstios) din care s-a rupt o porțiune de teren Si: (îrg) ponorâtură, (reg) surpezeală, surpiș, surpuș, surupenie, surupină, surupiște Vz prăpastie. 4 (Îrg) Ruină (1) (a unei construcții). 5 (Îrg; pex) Casă deteriorată sau ruinată. 7 (Med; îvp) Hernie (1).

SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren; p. ext. porțiunea dislocată. 3. Ruină, dărâmătură. 4. (Pop.) Hernie. – Surpa + suf. -ătură.

SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a se surpa; surpare, prăbușire. Pe la adîncuri se auzeau pîrîituri ca de surpătură. SANDU-ALDEA, U. P. 35. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare (din cauza alunecărilor de teren sau a acțiunii de eroziune a apelor); locul de unde s-a surpat o porțiune de teren, p. ext. porțiunea dislocată. Un drumeac îngust... urcă, șerpuind printre surpături și vîrtoape mîncate de șuvoaie. VLAHUȚĂ, La TDRG. Aflară într-o zi, sub o surpătură proaspătă a malului, o tablă rotundă de argint. ODOBESCU, S. II 184. Prin văi, prin păduri Și prin surpături, Tot călătorim. TEODORESCU, P. P. 118. 3. Ruină, dărîmătură. Zăceau, cotropite de veninoasa verdeață, surpături de cetăți. M. I. CARAGIALE, C. 38. 4. (Popular) Hernie. Vulpe, bătrîn, chinuit de surpătura lui, rînjește totuși vesel. CAMIL PETRESCU, O. II 435. Moș Nichifor... se ferea de ridicături pentru că se temea de surpătură. CREANGĂ, O. A. 114. – Variantă: (regional) surupătúră (RETEGANUL, P. V 66) s. f.

SURPĂTÚRĂ ~i f. 1) Teren surpat. 2) Construcție surpată. /a surpa + suf. ~ătură

surpătură f. 1. ruină; 2. hernie: iarba surpăturei.

surpătúră f., pl. ĭ. Loc surpat. Ernie.

surupătură sf vz surpătură

SURUPĂTÚRĂ s. f. v. surpătură.

surpătúră s. f., g.-d. art. surpătúrii; pl. surpătúri

surpătúră s. f., g.-d. art. surpătúrii; pl. surpătúri

SURPĂTÚRĂ s. 1. v. ruină. 2. v. surpare. 3. scufundătură, (rar) scufundiș. (~ produsă în urma unui cutremur.) 4. (înv. și reg.) ponorâtură. (O ~ a malului.)

SURPĂTÚRĂ s. v. hernie, ponor, râpă, văgăună.

SURPĂTURĂ s. 1. dărăpănătură, dărîmătură, năruitură, paragină, prăbușitură, ruină, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.) 2. (GEOL.) surpare. (S-a produs o ~ de teren.) 3. scufundătură, (rar) scufundiș. (~ produsă în urma unui cutremur.) 4. (înv. și reg.) ponorîtură. (O ~ a malului.)

surpătură s. v. HERNIE. PONOR. RÎPĂ. VĂGĂUNĂ.