subțiratic a [At: I. GOLESCU, C. / V: ~tec, (îrg) supțiratec, supț~, ~ret~ / Pl: ~ici, ~ice / E: subțire + -atic] 1 (D. corpuri cu forma alungită, d. corzi, tuburi, fire etc.) Care este aproape subțire (1) Si: (reg) subțiatic (1). 2 (D. oameni și animale sau d. corpul lor) Suplu (1). 3 (D. părți ale corpului) Aproape subțire. 4 (D. vânt) Care este aproape subțire (40). 5 (D. glas, sunete etc.) Care este aproape subțire (42) Si: (reg) subțiatic (3). 6 (Fig) Plăpând.

SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -e, adj. 1. Subțire (I 1.). Luna în creștere călătorește subțiratică, de-a lungul pridvoarelor de abanos. GALACTION, O. I 218. În crini e beția cea rară: Sînt albi, delicați, subțiratici. MACEDONSKI, O. I 181. Trei stînjeni cvadrați de grădină englezească cu vreo șese salcîmi slabi și subțiratici ce nu sînt buni nici de foc, nici de umbră; atîta tot. NEGRUZZI, S. I 71. ♦ (Despre oameni) Zvelt, slab. Crîșmarul, om cărunt, negricios și subțiratic; nu părea posac și avea ochi ager. SADOVEANU, B. 165. Era un bărbat subțiratic, înalt, cu o mustață mică, mătăsoasă. CAMIL PETRESCU, O. I 110. ◊ (Substantivat) L-am cunoscut. Un subțiratic chel, spîn și cu ochelari. SADOVEANU, A. L. 170. 2. (Despre glas, voce) Subțire (I 5). Măria-ta, se ridică un glas subțiratic, tîrgu-i plin de oaspeți. SADOVEANU, Z. C. 334. – Variantă: supțirátic, -ă (CREANGĂ, P. 200) adj.

subțiratic a. cam subțire.

subțiratec, ~ă a vz subțiratic

subțiretic, ~ă a vz subțiratic

SUPȚIRÁTIC, -Ă adj. v. subțiratic.

supțirátic, -ă adj. (d. supțire). Cam supțire (la trup): om supțiratic. – Și sîpț-.

subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. subțirátică, pl. subțirátice

subțirátic adj. m., pl. subțirátici; f. sg. subțirátică, pl. subțirátice

subțiratic

subțiratic.

SUBȚIRÁTIC adj. v. suplu.

SUBȚIRATIC adj. subțire, suplu, zvelt, (înv. și reg.) suleget, (reg.) suletic, (Transilv.) șugar, (Munt.) șui, (prin Transilv. și Olt.) șuieț. (Un corp, un om ~.)