strai¹ sn [At: (a. 1700) IORGA, B. R. 325 / Pl: ~e și (îvr) ~uri / E: ns cf lat stragulum] 1 (Industrie țărănească; îrg) Scoarță (35). 2 (Îrg) Pătură groasă. 3 (Olt; pan) Învelitoare de pat făcută din piei de oaie cu lâna lungă. 4 (Pop; mpl) Veșmânt. 5 (Pop; pex) Zdreanță. 6 (Bot; reg; îc) ~ul-broaștei sau ~-de-broască Mătasea-broaștei (Conferva rivularia). 7 (Mol; Buc) Suman (1). 8 (Reg) Loc apătos, umed, mocirlos.

STRAI¹, straie, s. n. (Mai ales la pl.) Haine, îmbrăcăminte, veșminte. Muncitorii în straie albe se arătau la marginea satului. SADOVEANU, O. VI 335. Se gătise cu straiele cele mai bune, își pusese imineii de piele de vițel. CAMIL PETRESCU, O. I 70. Își îmbrăca copiii cu straie curate. C. PETRESCU, S. 64. Ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi, Pe cel mai bun dintre eroi... Pe Fulger mort! COȘBUC, P. I 145. ◊ (În comparații) În livada întinsă intrase o pace adîncă și arborii stăteau în soare ca într-un strai de spumă de argint. SADOVEANU, O. V 413. Singurică-n cămăruță, brațe albe eu întinz Și mă-mbrac în părul galben, ca în strai ușor țesut. EMINESCU, O. I 80. ◊ (Poetic) În fund se înălțau munți nelămuriți în veșnicul lor strai de pîclă. SADOVEANU, O. VIII 135. Raza lunii visătoare Din argint îi țese straie. CERNA, P. 128. Și ce sarbăd mi-i cuvîntul, de cînd sufletul meu poartă Strai țesut la umbra grijii, plîns ursit de-o viață moartă. PĂUN-PINCIO, P. 85. ♦ (Regional) Cergă, velință, pătură. – Pl. și: straiuri (TUDORAN, P. 392).

STRAI¹ ~e n. mai ales la pl. pop. Obiect de îmbrăcăminte; haină. Un rând de ~e. [Monosilabic] /Orig. nec.

STRAI s. n. 1. (Ban.) Cergă. Strany. Stragulum. AC, 372. 2. (Mold.) Haină, veșmînt. Hainele cu care era deprinși nu lăsa să le poarte, ci își făcea loruși alt fealiu de straie neobicinuite. CA, 99^r. Mi-au zis de mi-am făcut și mie straie bune. H 1771, 87^v. M-am dus ca să mă Împodobăscu cu straile cele mai bune. H 1779¹, 155^r; cf. GHEORGACHI; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; H 1778, 5^r, 5^v, 14^r; H 1779¹, 156^r, 159^r: H 1779², 76^v, 80^v, 93^v, 100^r, 101^v. Etimologie: lat. stragulum. Cf. m a c a t (2), o d e a l, v e l i n ț ă; b o r f e.

straĭ m., pl. ĭe, rar urĭ (orig. neșt. Cp. cu haĭnă și țol). Învălitoare (pătură) lățoasă. Est. Așternut de pat: mîța s’a ascuns în straĭe. Haĭne: straĭe de sărbătoare.

straiu n. 1. pătură lățoasă de lână de învelit noaptea; 2. pl. Mold. haine, țoale: îmbrăcat în straie nemțești CR.; straiu de purpură și aur peste țarina cea grea EM. [Banat straniu: de origină necunoscută].

strai¹ (haină) (pop.) s. n., pl. stráie

strai (haină) s. n., pl. stráie

strai, pl. straie

straiu, straie.

STRAI s. v. haină.

STRAI s. v. cergă, cuvertură, învelitoare, pătură, velință.

STRAI s. haină, îmbrăcăminte, veșmînt, (pop. și fam.) buleandră, țoală, (reg.) rufă, (Transilv. și Maram.) halub, (depr.) hanță. (Ia-ți un ~ pe tine.)

strai s. v. CERGĂ. CUVERTURĂ. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. VELINȚĂ.

strái (-ie), s. f. – 1. Manta. – 2. Cuvertură. – 3. Haină, veșmînt. – 4. (Mold.) Laibăr, mintean. – Mr. strańu. Slov. srajca „îmbrăcăminte”, din sl. sraka, sračica, probabil că cuvîntul sl. a fost considerat ca un dim., cf. dim. rom. străițe „hăinuță”, de unde prin regresiune, forma actuală. Mr. ar putea fi cuvînt diferit, dar oricum sl., cf. sb. tranja, tralje „zdrențe”. Der. de la un lat. *sternium (Tiktin) sau din lat. stramen (DAR, s. v. grui) pare incertă. Cf. și triest., friul. straja „așternut de paie pentru turmă” pe care Serra, Dacor., IX, 192, îl derivă din lat. stragulum, dar care ar putea fi la fel de bine cuvînt sl. – Der. străios, adj. (înv., zdrențăros), care pare să indice aceeași sursă sl., bg. tranja.