cuvertură sf [At: TEODOREANU, M. II, 59 / V: cov~ / Pl: ~ri / E: fr couverture] Învelitoare (de postav, de pânză etc.) care se pune peste ceva sau cineva, ori în care se învelește cineva (sau ceva).

CUVERTÚRĂ, cuverturi, s. f. Învelitoare de pînză, de postav etc., cu care se acoperă o masă, un pat sau cu care se învelește cineva (cînd doarme).

CUVERTÚRĂ s.f. 1. Învelitoare pentru masă, pentru pat etc. 2. (Geol.) Ansamblu de sedimente care acoperă un soclu. [< fr. couverture].

CUVERTÚRĂ s. f. 1. învelitoare pentru masă, pat etc. 2. (geol.) ansamblu de sedimente care acoperă un soclu. (< fr. couverture)

CUVERTÚRĂ ~i f. Învelitoare pentru pat, masă sau cu care se învelește cineva când doarme. /<fr. couverture

cuvertúră f., pl. ĭ (fr. couverture. V. coviltir). Barb. Învălitoare (macat, cergă ș. a.).

cuvertúră s. f., g.-d. art. cuvertúrii; pl. cuvertúri

cuvertúră s. f., g.-d. art. cuvertúrii; pl. cuvertúri

CUVERTÚRĂ s. 1. v. pătură. 2. v. glazură.

CUVERTURĂ s. 1. cergă, învelitoare, pătură, velință, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lînă pentru pat.) 2. glazură. (~ pentru obiecte de ceramică.)