stemă sf [At: MOXA, 36²/6 / V: (îrg) ~eamă, (înv) stimă, (reg) stem sn / Pl: ~me / E: ngr στέμμα, slv стєма, lat stemma, fr stemma] 1 (Îvp) Coroană (cu însemnul puterii pe care o reprezintă). 2 (Pex) Puterea pe care o conferă stema (1). 3 (Îe) A fi cu (sau a avea) ~ma (sau ~) în frunte A fi cu stea (30) în frunte. 4 (Irn; îae) A fi de neam mare, ales. 5 (Îae) A fi cuminte, drept, cinstit. 6 (Înv) Piatră prețioasă. 7 (Pex) Giuvaer (1). 8 (Înv) Podoabă. 9 Ansamblu de semne și culori cu o anumită semnificație care reprezintă calitatea, puterea, autoritatea unei țări, a unui oraș sau județ, a unei dinastii sau familii nobiliare etc. Si: blazon (1), (rar) armoarii, (înv) armătură (5), herb (2), marcă, pavăză, scut. 10 (Înv; fig) Specific (1). 11 (Îvp) Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. 12 (Rar) Reprezentare grafică a filiației manuscriselor unei lucrări.

STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș etc. sau (în orînduirile sociale bazate pe exploatare) al unei familii nobile sau al unei dinastii; emblemă, blazon. Stema Republicii Populare Romîne. ▭ Castelul în ruine domnește peste vale... și stema ce-pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mîncată e de vînturi, de soare și de apă. MACEDONSKI, O. I 23. ♦ Fig. Caracteristică, specific. Din acele felurite colecțiuni, purtînd fiecare stema unei naționalități, nu e de tăgăduit că și literile și istoria s-au înavuțit. ODOBESCU, S. I 181. 2. (Învechit) Coroană, diademă. Din fundul lumii... Venit-au roiuri de-mpărați Cu stemă-n frunte. COȘBUC, P. I 55. Împăratul își scoase stema din cap și o puse în capul fiului său. ISPIRESCU, L. 312. Pe fruntea sa... Purtînd nu stema regească Ci marama țărănească. ALECSANDRI, P. III 593. ◊ Fig. Noaptea-și pune stema feerică, stelină. ALECSANDRI, P. A. 163. ◊ Expr. A fi cu stemă în frunte = a fi cu stea în frunte, v. stea. Inima, bat-o pustia: să fii și cu stemă-n frunte, n-o frîngi, tot degeaba. DELAVRANCEA, S. 10. 3. (Învechit) Piatră prețioasă. Stema din cununa împărătească. DELAVRANCEA, la TDRG. 4. Semn caracteristic, pată (de altă culoare), pe care o au unele animale în frunte. Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101. Aduceți-mi calu-ndată, Calul meu cu stemă-n frunte, Să zbor unde Jiul plînge. BOLINTINEANU, O. 9. – Pl. și: stemate (HASDEU, I. V. 238). – Variantă: steámă (TEODORESCU, P. P. 309) s. f.

STÉMĂ ~e f. 1) Semn simbolic al unei țări sau al unui oraș (zugrăvit pe drapel, monede, ștampile etc.); herb; blazon. 2) Marcă de noblețe a unei familii sau dinastii; blazon; herb. 3) înv. Podoabă pe care o purtau femeile pe cap; diademă. ◊ A fi cu ~-n frunte a se crede mai deosebit decât ceilalți. 4) înv. Piatră prețioasă. /<ngr. stémma, lat., fr. stemma,sl. stemas

stemă f. 1. piatră scumpă: bouri ’nalți cu steme’n frunte EM.; 2. diademă: și-ți pun pe frunte o stemă și la picioare un tron AL.; 3. fig. odor: copilul era stema casei POP.; 4. armării, blazon. [Gr. bizantin STÉMMA, coroană (v. stimă și nestemată)].

*stémă f., pl. e (vgr. și ngr. stémma, cunună cu panglicĭ albe. V. stimă 1). Coronă, diademă. Herb, blazon, marcă.

steamă¹ sf, a [At: MARIAN, D. 247 / Pl: ? / E: nct] 1-2 (Reg; într-un descântec; csnp) „În formă de stea”.

steamă² sf vz stemă

stem¹ sn vz stemă

stimă³ sf vz stemă

STEÁMĂ s. f. v. stemă.

stémă s. f., g.-d. art. stémei; pl. stéme

stémă s. f., g.-d. art. stémei; pl. stéme

STÉMĂ s. armoarii (pl.), blazon, emblemă, (înv.) armături (pl.), herb, marcă, pavază, scut. (~ unei case princiare.)

STÉMĂ s. v. nestemată, piatră prețioasă, piatră rară, piatră scumpă.

STEMĂ s. armoarii (pl.), blazon, emblemă, (înv.) armături (pl.), herb, marcă, pavază, scut. (~ unei case princiare.)

stemă s. v. NESTEMATĂ. PIATRĂ PREȚIOASĂ. PIATRĂ RARĂ. PIATRĂ SCUMPĂ.

stémă (-me), s. f. – 1. (Înv.) Coroană. – 2. Blazon, scut. – 3. Giuvaier. Mgr. στέμμα (Roesler 576; Murnu 52; cf. Vasmer, Gr., 136), cf. sl. stema. Sensul 3 este impropriu, datorat unei confuzii cu nestimată. – Der. înstemat, adj. (încornorat), înv.

steámă s.f. (reg.) în formă de stea.