staționa vi [At: FM (1844), 361¹/16 / V: stasi~, stățiuna / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: fr stationner] 1 (Asr; d. trupe) A cantona (1). 2 (Liv; d. oameni, ființe sau d. vehivule aflate în mișcare) A sta (1). 3 (Pan; d. vehicule publice) A se opri temporar într-o stație (11) Si: a face stație (11). 4 (Pgn; d. vehicule) A se opri într-un loc.

STAȚIONÁ, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, nave etc.) A sta cîtva timp într-un loc, așteptînd terminarea unor operații (suirea și coborîrea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.). Dincolo de curtea gării staționează șiruri de căruțe. SAHIA, N. 47. ♦ (Despre oameni) A se opri cîtva timp într-un loc. În fața frizeriei staționează, se uită înlăuntru, face trei pași, se întoarce. C. PETRESCU, C. V. 281.

STAȚIONÁ vb. I. intr. A sta (într-o stație), a se opri câtva timp într-un loc. [Pron. -ți-o-. / < fr. stationner, it. stazionare].

STAȚIONÁ vb. intr. (despre vehicule) a opri, a sta într-o stație (1); (p. ext.; despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. (< fr. stationner)

A STAȚIONÁ ~éz intranz. 1) (despre vehicule, nave etc.) A se opri din mers pentru câtva timp (pentru încărcare sau descărcare). 2) (despre motoare, mașini de lucru etc.) A fi în stare de repaus; a se afla în inactivitate; a nu funcționa; a stagna. 3) (despre nivelul apelor) A se menține neschimbat. /<fr. stationner

staționà v a face o stațiune, a se opri într’un loc.

*staționéz v. intr. (d. stațiune; fr. stationner). Poposesc, mă opresc maĭ mult timp într’un loc: trăsurile staționează în piață.

staționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționeáză

staționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. staționéz, 3 sg. și pl. staționeáză

STAȚIONÁ vb. 1. a se opri. (Nu e voie să ~ în fața spitalului.) 2. a sta. (Mașinile ~ în fața casei.)

STAȚIONA vb. 1. a se opri. (Nu e voie să ~ în fața spitalului.) 2. a sta. (Mașinile ~ în fața casei.)

A staționa ≠ a se mișca